Incident la Judecatoria Timisoara! O grefiera a clacat fizic, dupa o sedinta de judecata maraton de aproape 12 ore

Sindicatul National al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial a prezentat, vineri, 10 septembrie 2021, cazul disperat al unei unei tinere grefiere, pe care o judecatoare de la Judecatoria Timisoara ar fi tinut-o aproape 12 ore continuu in sedinta, pana la epuizare fizica.


Cel putin asa sustine un avocat, care a relatat pe un grup de Facebook ca grefiera ajunsese intr-un asemenea grad de epuizare, incat n-a mai putut nici macar sa ridice mana ca sa apuce sticla cu apa, fiind nevoie sa fie chemata ambulanta. Postarea avocatului a fost preluata pe site-ul SNGJ, fara insa ca sindicatul sa-i dezvaluie identitatea.

In acest context, Sindicatul Dicasterial a anuntat ca i-a trimis o adresa conducerii Judecatoriei Timisoara, pentru ca aceasta sa precizeze in ce fel grefierei i-au fost respectate drepturile legale la locul de munca.

Iata textul publicat pe site-ul Sindicatului National al Grefei Judiciare, sub semnatura lui Catalin Traistaru (foto), prim-grefierul Tribunalului Timis

„Lasati orice speranta, voi cei care intrati… la Judecatoria Timisoara

‘Lasati orice speranta, voi cei care intrati…’, celebrul citat din poemul Infernul, care la randul sau face parte din celebra opera Divina Comedie, de Dante Alighieri.

Nu in mod intamplator am ales sa incepem prezentul articol cu acest citat, sugestiv din punctul nostru de vedere in raport cu situatia de fapt pe care urmeaza sa o supunem atentiei cititorului, caci la finalul lecturii, dumneavoastra veti concluziona daca acest citat a fost sau nu potrivit continutului textului

Intram abrupt in subiect prin a arata ca o slaba gestionare a sedintei de judecata conduce de nenumarate ori la necesitatea de a apela serviciile de ambulanta. Spunem acest lucru, intrucat, am primit inca un semnal de alarma, prin intermediul unei postari efectuate in mediul online, realizata de catre un distins coleg avocat, cu privire la tristul incidentul produs in data de 08.09.2021, in jurul orelor 20.30, intr-o sala unde se desfasura sedinta de judecata a unui complet de minori si familiei din cadrul Judecatoriei Timisoara.

Mai concret, sedinta de judecata, cu o incarcatura de aproximativ 40 de dosare, a inceput la orele 09.00, continuand pana dupa orele 20.30, fara insa a va putea preciza ora la care completul a ridicat sedinta de judecata. S-a relatat faptul ca, in jurul orelor 20.30, grefiera de sedinta, din cauza epuizarii fizice, nu a mai putut consemna nimic din cele dispuse de presedinta completului de judecata si pur si simplu, sub fondul oboselii, a inceput sa planga, spunand ca are mana amortita de DURERE.

De asemenea, s-a mai aratat ca doamna grefier nu s-a mai putut ridica nici de pe scaun, nereusind nici macar sa mai ridice sticla cu apa, sa bea, in acest sens fiind ajutata de jandarmul care se afla in sala la momentul respectiv. Fata de situatia produsa, a fost nevoie sa se apeleze la serviciul de urgenta 112, pentru ca doamna grefier de sedinta sa primeasca ingrijirile medicale necesare. Sedinta de judecata, a continuat cu un alt grefier, presedinta completului de judecata aratand o completa lipsa de empatie in raport cu starea de rau a grefierei de sedinta care participase activ in cadrul sedintei de la orele 09.00, pana la orele 20.30, cand a clacat psihic din cauza epuizarii fizice.

Va intrebati oare ce anume conduce la epuizarea fizica a unui grefier in timpul sedintei de judecata? Ce anume poate sa fie atat de greu incat acesta sa clacheze psihic si sa nu mai poata continua? De ce nu se opun grefierii de sedinta unor astfel de abuzuri din partea unora dintre magistrati?

La aceste intrebari vom raspunde sistematic.

In primul rand, epuizarea fizica a grefierului in timpul sedintei de judecata se suprapune, (precum picatura de apa care in unele cazuri umple paharul) peste oboseala deja acumulata din efectuarea si indeplinirea sarcinilor de serviciu care nu sunt deloc de neglijat (in acest sens facem trimitere la dispozitiile art.53 alin. 1) lit. a-i, art.53 alin.2, 3, 4, art. 54 alin. 1-6 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti din 17.12.2015 si prevederile din codurile de procedura civila si penala).

Ceea ce vrem sa subliniem prin aceasta afirmatie este ideea conform careia grefierul de sedinta nu face nimic mai mult decat ca participa la sedinta de judecata, consemnand cate ceva, fie la calculator, fie in caietul de note, o idee mai mult decat eronata, o idee toxica si care in mod cu rea-credinta a fost si este servita publicului larg.

In al doilea rand, participarea efectiva a grefierului la sedinta de judecata ii solicita un consum ridicat de energie, atat fizica, cat si psihica, intrucat scrisul de mana, in continuu, timp de 12 ore (in cazul de fata) poate deveni traumatizant din punct de vedere medical, din cauza durerii provocate asupra bratului. Peste acest aspect se suprapune si faptul ca grefierul de sedinta trebuie, in mod diligent, sa isi foloseasca, neintrerupt, la capacitate maxima atentia distributiva, pentru a consemna cu acuratete cele sustinute de petenti, de avocati, si nu in ultimul rand, dispozitiile instantei.

Ori, in cazul de fata, este de la sine inteles si mai mult decat de bun-simt sa intelegem si sa tragem concluzia ca dupa exercitarea in continuu timp de 12 ore a acestor activitati, nicio persoana nu ar mai putea dispune de energia fizica si psihica pentru a continua in maratonul jertfirii pe altarul Justitiei.

Ne dorim insa sa nu fim intelesi gresit! Nu, nu ne plangem si nici nu dormim sa nastem sentimente de mila.

Scopul acestui articol, pentru cine are ochi sa il citeasca si empatie sa il inteleaga, este de a atrage atentia asupra abuzurilor ce se produc in salile de judecata.

Astfel, niciun judecator nu este indreptatit sa manifeste un comportament de atotputernicie fata de cei care participa la actul de justitie, respectiv grefieri de sedinta, avocati, procurori, petenti, martori sau orice alte persoane.

Apreciem ca o slaba organizare si o ineficienta conducere a sedintei de judecata nu reprezinta altceva decat lipsa de respect cu privire la persoanele si categoriile profesionale ante-referite.

De ce nu se opun grefierii de sedinta unor astfel de abuzuri exercitate de unii magistrati?

In primul rand, din cauza statutului de subordonare stabilit prin act normativ. In al doilea rand, din cauza lipsei de sustinere, teama de a nu fi priviti cu ochi rai de colectivul de lucru, jena de a nu fi etichetati ca fiind neimplicati, iar lista poate continua.

Din pacate, incidentul despre care facem vorbire, petrecut in urma cu doua zile, de data aceasta la Judecatoria Timisoara, nu este singular, ci din contra, daca nu zilnic, cel putin saptamanal, la nivel national, astfel de abuzuri au loc prin instante, indiferent de gradul acestora.

Aducand la cunostinta cititorilor aspecte ca acesta, pe langa cercetarile detaliate pe care le efectuam atunci cand avem cunostinta de existenta unor astfel de derapaje la locul de munca, nu ne dormim sa facem altceva decat sa tragem un puternic semnal de alarma in incercarea de a diminua, daca nu, in mod ideal, de a stopa abuzurile psihice si fizice la care este supus personalul auxiliar de specialitate si cel conex din cadrul instantelor si parchetelor.

Fata de situatia creata, urmeaza sa solicitam, conducerii Judecatoriei Timisoara un punct de vedere fata de modalitatea in care au fost sau nu respectate dispozitiile Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti, prevederile speciale in materia sanatatii si securitatii in munca, noile reglementari privind hartuirea salariatului la locul de munca, cat si dispozitiile Legii nr. 567/2004 privind statutul grefierului, respectiv:

– daca suferinta fizica a grefierei de sedinta, constand in durerea acuta a bratului, punand-o in situatia critica de a nu mai putea sa continue in consemnari cat si punerea acesteia, prin exercitarea timp de 12 ore in continuu a atributiilor de serviciu, in imposibilitatea fizica, generata de epuizare, de a se mai ridica de pe scaun si de a isi ridica sticla cu apa pentru a se hidrata, se incadreaza in categoria hartuirii la locul de munca astfel cum este definita de Legea nr. 167/2020;

– daca incidentul prezentat mai sus a fost calificat ca fiind accident la locul de munca, in acceptiunea legii nr. 319/2006, iar in caz afirmativ, daca au fost sesizate organele abilitate in acest sens;

– daca fata de aceasta situatie au fost dispuse masuri, in caz afirmativ, care sunt aceste masuri, iar in caz negativ care sunt motivele pentru care conducerea instantei nu a adoptat nicio masura;

– daca apreciaza ca, in cauza de fata, sedinta de judecata s-a desfasurat cu respectarea pe cat posibil a programului de lucru al instantelor, astfel cum acesta este prevazut de disp. art. 89 coroborat cu art.90 din R.O.I., inclusiv cu respectarea normelor de protectie sanitara in contextul epidemiologic actual;

– daca, grefierului care a participat de la orele 08.30 pana la orele 20.30 la sedinta de judecata in data de 08.09.2021, in completul de minori si familiei, din cadrul Judecatoriei Timisoara, i-au fost respectate drepturile, astfel cum prevad dispozitiile art. 73 din Legea nr. 567/2004, precum si cele prevazute in contractul colectiv de munca incheiat intre organizatia noastra sindicala si angajatorul Curtea de Apel Timisoara (vezi ccm – n.r. contractul colectiv de munca anexat mai jos).

In final, vom concluziona afirmand ca desi citatul cu care am inceput acest articol ne indeamna sa abandonam orice speranta, din contra, nu vom abandona, ci vom incerca prin toate mijloacele legale si morale sa ne opunem oricarui fel de abuz savarsit asupra personalului auxiliar si conex din cadrul instantelor si parchetelor”. (G.I.)

Sursa foto: arhiva

Leave a Reply