Mandatul procurorului Rus Lucian Claudiu in fruntea DNA Timisoara, prelungit cu inca 3 ani. VEZI ce decizii a luat CSM in privinta procurorilor Lavinia Rus, Aurora Bradin, Pavel Palcu si Tomoiu Cristian Ion

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat, in sedinta de ieri, numirea in functia de procuror sef al Serviciului Teritorial Timisoara din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie a procurorului Rus Lucian Claudiu (foto 2).


Mandatul sau oficial incepe, astazi, 29 septembrie 2021, si a fost acordat, prin vot unanim, pentru o perioada de 3 ani. Reamintim ca aradeanul Rus Lucian Claudiu a preluat functia de procuror sef interimar al DNA Timisoara, venind de la DNA Oradea, in decembrie 2020, dupa demisia Laviniei Macovei.

Tot in sedinta de ieri, Sectia pentru procurori a CSM a hotarat, in unanimitate, prelungirea delegarii in functia de procuror in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Timisoara a Laviniei Rus, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, incepand cu data de 01.10.2021, pentru o perioada de 6 luni.

De asemenea, s-a hotarat prelungirea delegarii in functia de de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad a procurorului Bradin Aurora,  procuror la aceasta unitate de parchet, incepand cu data de 01.10.2021, pana la ocuparea functiei prin concurs sau examen, in conditiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.

Tot aviz pozitiv a primit si Pavel Palcu, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, care va fi mentinut in activitate, incepand cu data de 15.01.2022 pana la data de 15.01.2023, chiar si dupa dupa implinirea varstei de 65 ani.

Un singur aviz negativ, in cazul unui procuror care a solicitat delegarea la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis. Este vorba despre Tomoiu Cristian Ion, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara, care a cerut sa vina la Timisoara. Rezultatul votului: 1 vot Da, 5 voturi Nu. (G.I.)




Leave a Reply