Avocatul Carin Antonescu a scapat “basma curata”, dupa ce i-a transmis liderului interlop Lucian Boncu sa amane cu o luna momentul lichidarii unui jurnalist

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara a clasat dosarul in care avocatul Carin Antonescu, din Baroul Timis, a fost audiat dupa ce, in spatiul public, a aparut o inregistrare audio in care acesta recunoaste ca era la curent cu intentia liderului interlop Lucian Boncu de a impusca un jurnalist si chiar i-a recomandat sa amane momentul operatiunii finale.


Comisarul sef Silviu Sarbu, de la Serviciul de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Timis, s-a autosesizat si l-a invitat pe avocat sa dea o declaratie oficiala, pentru a explica in ce context a aflat ca se pregateste atacarea unui jurnalist si de ce nu a sesizat autoritatile.

“Sunt incercat, ca ma-ncearca toata lumea pe mine, ca eu nu pun botu’ la prostiile astea, sti!? Si nu i-am zis nimica lui Bota si nici nu aveam ce sa-i spun, stii?! De aia, atata i-am spus: Ba, spune-i lui Luci, daca vrea sa-l faca, nu acuma, dupa ce a aparut articolul, sa mai stea o luna si dupa aceea sa-l faca, daca vrea neaparat! Am zis asa sau nu? Linisteste-l”, este recomandarea lui Carin Antonescu, asa cum apare intr-o discutie mai lunga purtata, in 11.09.2019, cu fostul tovaras al lui Boncu, Alin Huc, si cu fostul agent de politie Dragan Ilin.

Surse judiciare ne-au dezvaluit ca, initial, avocatul Carin Antonescu a fost audiat in calitate de martor, insa, ulterior, ar fi devenit suspect in dosarul de instigare la savarsirea unei infractiuni. De remarcat ca la audierea sa a participat si avocata jurnalistului vizat de interlopi, Alina Giurca, care-l reprezinta si pe baiatul rau Alin Huc, fost tovaras cu Boncu.

Data fiind discretia cu care s-a lucrat la acest caz, nu se cunoaste daca ofiterul de politie judiciara ar fi propus inculparea avocatului, insa este cert ca procurorul de caz a decis sa claseze toate acuzatiile, considerand ca nu exista suficiente elemente pentru a se retine savarsirea vreunei infractiuni. (G.I.)

 

Leave a Reply