Titluri de stat TEZAUR si in luna noiembrie! Romanii pot imprumuta statul la dobanzi mai atractive decat la bancile comerciale (P)

Incepand cu 1 noiembrie 2021, Ministerul Finantelor emite 3 noi emisiuni de titluri de stat in cadrul Programului Tezaur, cu maturitati de 1, 3 si 5 ani si dobanzi de 3,75%, 4,25%, 4,65%. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata.


Titlurile de stat pot fi cumparate: • Intre 01 – 24 noiembrie 2021 de la unitatile Trezoreriei Statului; • Intre 01-23 noiembrie 2021 pentru mediul urban si 01-22 noiembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Nationala Posta Romana. Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii.

Veniturile obtinute din investirea in oferta de economisire lansata de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile. Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor in calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune si orice eventuale modificari ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (sectiunea Datorie publica) , www.posta-romana.ro. (ANAF – Compartiment Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media)

Leave a Reply