Fratii Cristescu nu mai apar in topul miliardarilor din Romania! VEZI care sunt cei mai bogati 10 romani

In ciuda pandemiei Covid-19, 2021 a fost un an profitabil pentru bogatii romani, care au reusit sa isi creasca averile. Daca in 2020, Forbes Romania aduna pe lista 32 de persoane, cu o avere neta de peste 500 de milioane de lei, anul acesta se inregistreaza sapte prezente noi sau mai putin noi, fiind deja cunoscute in topul Forbes 500 companii.


In total, 39 de romani au o avere de peste 500 de milioane de lei, care insumeaza venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decat in anul anterior.

Topul Forbes al celor mai bogati oameni din Romania aduna un numar de 18 miliardari in lei, cu 7 mai multi decat in anul precedent. Dintre acestia, 16, adica 88%, sunt mai bogati. Averea neta cumulata a miliardarilor in lei este de 66 de miliarde de lei, in crestere cu peste 30 de miliarde de lei fata de anul precedent.

Printre miliardarii care si-au sporit averea in perioada pandemiei se numara si Ion Tiriac, care in 2020 avea o avere estimata la 6 miliarde de lei, iar, la un an distanta, fostul jucator de tenis se poate lauda cu 7.2 miliarde de lei, o crestere de peste un miliard in perioada pandemiei de coronavirus. Tiriac are afaceri in domeniile automobilelor, imobiliarelor si sportului.

De remarcat, de asemenea, ca fratii Marius si Emil Cristescu, patronii Bega Grup, nu mai apar in topul celor mai bogati romani.

Cum arata TOP 10

  1. Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
  2. Dragos si Adrian Paval, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
  3. Ion Tiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei
  4. Ion Stoica si Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
  5. Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
  6. Stefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
  7. Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
  8. Familia Talpes, Bitdefender – 2 miliarde de lei
  9. Andrei Diaconescu si Victor Capitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
  10. Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei.

Informatiile au fost obtinute din surse oficiale, de pe site-ul Ministerului Finantelor, de la Registrul Comertului, din bazele de date ale portalului Confidas.ro sau de la oamenii de afaceri intervievati de catre redactorii Forbes Romania. (I.P.)

Leave a Reply