Inca-si plange fratele, impuscat la Revolutia din 1989! Sora locotenentului ucis de col. (r) Remus Cimpan, recent pensionat de la comanda Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara, vrea sa afle adevarul

Moartea locotenentului Dorel Boara, impuscat in incinta UM 0389 Lugoj, in noaptea de 22/23 decembrie 1989, de cel ce avea sa devina comandantul Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara si, pentru o scurta perioada de timp, chiar adjunctul sefului Jandarmeriei Romane, continua sa ramana unul dintre misterele Revolutiei.


Chiar daca procurorii militari au dispus neinceperea urmaririi penale in dosarul acestui omor. “Lt. Boara Dorel, imbracat civil, a aparut brusc in fata dispozitivului de paza condus de lt. Campan Remus. Fiind considerat suspect, lt. Boara Dorel a fost impuscat mortal de catre lt. Campan Remus”, se mentioneaza in Caietele Revolutiei, citandu-se din rezoluria anchetatorilor din dosarul 134/P/1990.

Sora tanarului locotenent impuscat in urma cu 32 de ani, Cornelia Boara Chitimia, inca nu si-a gasit linistea sufleteasca si continua sa creada ca, de fapt, ar fi avut loc o executie, intrucat fratele ei ar fi fost in posesia unora dintre secretele negre ale Revolutiei. Femeia care isi cauta dreptatea, isi bazeaza acuzatia pe faptul ca, atunci cand familia l-a ridicat de la morga spitalului din Lugoj, tanarul locotenent era mutilat, avea capul spart, bratul drept fracturat din cot, iar din sold si din gamba fusesera taiate bucati de carne. De asemenea, sase gloante i-au sfartecat stomacul, un glont a ajuns in tampla si unul in obraz.

Fara a face alte comentarii, redam integral scrisoarea primita la redactie de la Cornelia Boara Chitimia, in conditiile in care textul reda atmosfera sumbra a zilelor Revolutiei, asa cum a fost traita de locuitorii orasului Drobeta Turnu Severin.

DECEMBRIE 1989 – ROMANIA – REVOLUTIE, EROI, MARTIRI, CRIMINALI

Ne apropiem de ziua de 22 decembrie si, ca in fiecare an, revine in prim plan discutia in jurul a ceea ce a fost cu adevarat acum 32 de ani in Romania. A fost cu adevarat revolutie? Sau au dreptate cei care spun din ce in ce mai apasat ca a fost o lovitura de stat?

Revolutie, lovitura de stat, eroi, martiri, jertfe, criminali sut doar cateva din temele care revin si vor reveni obsesiv in centrul atentiei publicului inca multi ani de aici incolo, fiindca in mai bine de trei decenii multe din intamplarile acelor zile au ramas in umbra, starnind indoieli justificate, semne de intrebare si mai ales dezamagirea, deznadejdea si amaraciunea in sufletele celor care au pierdut fiinte dragi  in valtoarea si tenebrele asa-zisei revolutii.

Ceea ce se limpezeste tot mai mult cu trecerea timpului este uriasa manipulare careia i-a cazut atunci victima opinia publica romaneasca aflata in asteptarea unui miracol care s-o scape de infama dictatura, dar care in realitate n-a fost altceva decat un spatiu de experiment pentru cei care stiau bine ca aveau in fata o entitate nepregatita si lipsita de maturitate in a discerne adevarul de minciuna, realitatea de aparenta, albul de negru.

Notiunea de „fake news” nu era cunoscuta inca, nici nu se intrevedea la orizontul unei limbi romane inca nebantuite de neologismele ce aveau sa vina, dar fake news-ul se practica pe scara larga si cu un succes funest, in Capitala tarii si chiar mai vartos in nenorocita provincie, pe care dicatatura si nevolnicia omeneasca o lasasera in urma cu decenii de lumea civilizata.

Ce se intampla in acele zile in Severinul infrigurat, dar zice-se, oleaca mai informat decat alte orase romanesti similare, gratie invecinarii lui imediate cu Iugoslavia si micului trafic cu aceasta, care permitea sa se vada un crampei de  “altceva” decat preacenusiul si preaceausistul communism romanesc?

Orasul respire atunci o atmosfera sumbra, pacloasasi rece, suportata tot mai greu de locuitori. Pentru cine a avut ochi sa vada, singurele certitudini ale acelui climat la SEverin si in Mehedinti au fost “turstii” sovietici, identificati de cei indrituiti sa o faca intr-un trafic suspect si permanent spre spatiul iugoslav.

Cei mai multi dintre acesti “oaspeti sovietici”, au fost vazuti in Turnu Severin la Piata “Sarbilor” (talciocul sui generis unde pana in 1989 erau traficate diversele marfuri de provenienta iugoslava) si la Hotel Parc, dar baza lor se pare ca a functionat la Vama Portile de Fier I, unde stationau “in grupuri” si “in jurul unor primusuri” la care fierbeau ceaiul ziua si noaptea. Erau bine facuti, bine echipati si asteptau in masini Lada si Volga, fara sa ia in seama frigul iernii.

Populatia de rand a orasului si a judetului a aflat despre „oaspetii” din rasarit ceva mai tarziu. In acele zile, pe alocuri doar se banuia si se spera ca regimul politic din tara sa nu mai dureze mult, dinspre Timisoara veneau informatii confuze si fragmentare, insa dupa 15 decembrie ele au inceput, treptat, sa se limpezeasca. Prin telefonul fara fir se aflase ca de prin tara la Timisoara fuseera trimisi luptatori, insa, in mod surprinzator, din partea Garzilor Patriotice din Gorj si Mehedinti nu s-au cerut si nu s-au trimis formatiuni de lupta. Mai mult, in adunarile acestora de la Santeriul Naval si Uzina de Vagoane o astfel de misiune ingrata a fost refuzata.

In contextul evenimentelor din Timisoara, in dimineata zilei de 21 decembrie 1989, la ora 18, la catva timp dupa cunoscutul discurs la lui Nicolae Ceausescu, in Piata “Mircea” din centrul Drobetei –Turnu Severin s-a inregistrat primul incident notabil intr cativa civili si militieni, cei din urma retragandu-se in huiduielile oamenilor martori la eveniment.

In acelasi timp, la Vanju Mare au iesit in strada muncitorii de la Sectia Mecanica, de la Confectii si de la Fabrica de Paine.

In ziua urmatoare, 22 decembrie 1989, in jurul orei 8, la nivelul structurilor militare din oras, s-a ordonat mobilizarea unor unitati, parte dintre militari gandindu-se la un  atac dinspre Ungaria sau la un ultimatum lansat de Uniunea Sovietica.

Dupa instituirea starii de necesitate in tara, la ora 10,55, si in contextul prabusirii evidente a regimului, situatia a evoluat rapid si la Drobeta – Turnu Severin. Sefii judetului de atunci au parasit in graba Palatul Administrativ, la fel si redactia ziarului Comitetului Judetean Mehedinti al P.C.R. “Viitorul”, dupa care sediul a cunoscut primele grupuri de cetateni intrate in birourile parasite. In apropiere, la libraria din colt, s-a dat foc publicatiilor politice din vitrine si de pe rafturi.

Intre timp, pe fondul cresterii numarului de personae din central orasului si al inmultirii zvonurilor venite din toate directiile privind actiunile teroristilor, care, pasamite, vizau Combinatul de Apa Grea de la Halanga, s-a dispus pregatirea unor echipe de voluntari cu ofiteri si soldati, care sa intervina in sprijinul revolutiei.

Destul de repede, in centrul urbei, la fostul Comitet Judetean Mehedinti al P.C.R. s-au adunat circa 10.000 de oameni. Au aparut numeroase elemente turbulente, care au sporit atmosfera de confuzie.

Si la fel era peste tot in tara, in multe locuri situatia degenerand in confruntari sangeroase. Fusese lansata divesriunea “terorismului”, iar lumea, avizata sau nu, vedea peste tot teroristi.

Acesta a fost fundalul pe care in ziua de 17 decembrie 1989, din garnizoana Drobeta – Turnu Severin a trebuit sa plece la Timisoara, in misiune ordonata, tanarul ofiter Dorel Boara, locotenent in cadrul Penitenciarului Drobeta – Turnu Severin. Ofiterul nu a plecat singur, fiind  insotit de mai multi subofiteri, avand misiunea initiala de a prelua, de la Lugoj, de doua autodube, arestati ce urmau sa fie transferati la Penitenciarul severinean.

Ajunsi la Lugoj, in 19 decembrie cadrele plecate din Drobeta –Turnu Severin au primit ordin de la faimosul general de militie Nuta, ca si delegatii veniti la Lugoj de la alte penitenciare din tara, sa se deplaseze la Timisoara. Executand ordinul, cadrele de penitenciar severinene au indeplinit cateva misiuni locale si in ziua de 21 decembrie 1989 au hotarat sa se intoarca in garnizoana de domiciliu. Ceea ce au si facut in ziua urmatoare.

Ajungand la Lugoj in dupa amiaza de 22 decembrie 1989, locotenentul Dorel Boara a hotarat ca masina cu care plecase impreuna cu 4 subofitei sa ramana peste noapte la Lugoj, decizie aprobata de comandantul Penitenciarului Drobeta –Turnu severin. S-au cazat la unitatea de securitate din acest oras, unde se oprisera si la venire si unde au primit un spatiu de cazare.

Oprirea lor aici a coincis cu momentul ce a urmat fugii lui Nicolae Ceausescu si cu starea de confuzie si haos ce s-a instaurat in tara.

Cum se intampla aproape peste tot, in isteria declansata in jurul terorismului, in seara de 22 decembrie 1989 unitatea mde securitate unde se aflau Dorel Boara si camarazii lui a fost anuntata despre posibilitatea atacului unor forte ostile, despre care se spunea ca ar fi putut desanta elicoptere. Ca atare, unitatea a intrat in stare de alarma, stabilindu-se dispozitivele corespunzatoarte de paza si aparare.

La nivelul cladirii in care se aflau si penitenciaristii severineni a intrat  in dispozzitiv de lupta un pluton de militari cu termen redus, condus de locotonent Remus Cimpan. Data fiind durata stagiului lor militar, pregatirea de lupta a acestor luptatori prezenta, in general, carente, titusi lor li s-a ordonat sa se posteze la ferstrele care dau spre incinta unitatii, avand misiunea sa supravegheze platoul acesteia. Militarii, ca si comandantul lor, erau inarmati cu pistaole mitraliera si munitie de razboi.

In cursul noptii de 22 spre 23 decembrie 1989, in spatiul aerian din zona unitatii si a orasului Lugoj au fost vazute lumini, ceea ce a creat impresia unui atac ce trupe de desant. Apoi, in jurul orei 4 dimineata, s-a produs o explozie puternica, care a spart geamurile catorva ferestrede la cladirea comandamentului, determinandu-i pe militari sa traga cateva focuri in plan vertical, fiind convinsi ca sunt atacati.

Acesta a fost momentul in care locotenentul Dorel Boara a iesit din dormitor. Ca militar, desi lui si colegilor lui li se spusese ca nu au nici o obligatie militara fata de unitatea in care se aflau, a simtit ca nu putea sa ignore o imprejurare in care trebuia sa se implice, venind langa soldati atentionandu-i sa-si asigure armele si sa ramana vigilenti asupra paltoului unitatii. Apoi s-a retras si a revenit, moment in care locotenentul Cimpan a tras in el doua rafale de pistol mitraliera, fara nici un foc de avertisment.

Spaima? , Fatalitate?, Lipsa de luciditate sau profesionalism din partea tragatorului, bun cunoscator al spatiului in care se afla? Greu de raspuns. Poate toate la un loc.

Unele intrebari totusi raman. Sa tragi fara avertisment?, tu, militar de cariera, tanar, cu mintea limpede, apt sa discerni si sa iei decizia potrivita intr-un context dat, fie acela de stare de alarma, de necesitate sau razboi. Aceasta in conditiile in care militarilor nu li s-a parut nimic deplasat din sfaturile date de ofiterul Dorel Boara privind asigurarea armelor, unii mentionand ca dupa plecare lui chiar uitasera de prezenta sa. Asa fusese de discreta si de bun simt.

Apoi, cum se explica mana dreapta a victimei, care in fotografia de la autopsie se vede limpede ca era cvasi dislocata de corp si umflata.

Poate ca acesta a fost destinul lui Dorel Boara: de a fi o jertfa pe altarul a ceea ce se spera atunci ca ar fi trebuit sa urmeze: libertate, demnitate, democratie, o viata mai buna.

Se vede insa ca jertfa lui a fost inutila. In timp ce el a intrat in pamant, producand familiei o durere fara leac, din care parintii lui s-au izbavit si linistit doar prin propria lor moarte, in timp ce surorile  lui il plang fara speranta, iar fata lui a crescut fara dragostea paterna de care au parte toti copii lumii, Remus Cimpan nu numai ca a fost absolvit de orice vina, dar a urcat netulburat ierarhia miltara, bucurandu-se fara remuscari de viata si de onoruri, ca si cum ar fi fost curat ca lacrima.

Cat priveste ceea ce s-a intamplat in societatea romaneasca, in general, din 1990 pana in prezent, realitatea arata limpede cat de absurda si nemeritata a fost jertfa atator victime nevinovate trecute, ca si Dorel Boara, in eternitate inainte de vreme.

RECUNOSTINTA VESNICA  MEMORIEI SALE!” (I.P.)

Sursa foto: arhiva




Leave a Reply