RAZBOI pe marca instantelor de judecata alternative! Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis, obligat sa-si schimbe atat denumirea, cat si sigla

Abia lansat pe piata solutionarii alternative a litigiilor civile, Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis se confrunta cu prima criza majora de identitate. Mai exact, instanta privata condusa de Tatiana Steleac (foto 2), in calitate de presedinte, este obligata sa-si schimbe denumirea si elementele de identitate vizuala, dupa ce Tribunalul Bucuresti a stabilit ca acestea sunt marci inregistrate, protejate prin lege, si nu pot fi utilizate fara acordul proprietarului.


“Admite in parte cererea formulata in contradictoriu cu parata Asociatia Together On Top. Obliga parata sa schimbe urmatoarele denumiri: Uniunea Nationala a Tribunalelor de Arbitraj Institutionalizat, (…) Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis, intr-o denumire care sa nu includa marca reclamantei (TRIBUNALUL PERMANENT DE ARBITRAJ INSTITUTIONALIZAT).

Interzice paratei folosirea denumirilor Uniunea Nationala a Tribunalelor de Arbitraj Institutionalizat (…), Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis. Respinge cererea in rest ca neintemeiata”, se mentioneaza in Hotararea  655/2021 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, la termenul din 06.05.2021, care a fost atacata, deja, la Curtea de Apel Bucuresti.

Hotararea Tribunalului Bucuresti nu vizeaza doar Tribunalul de Arbitraj din Timis, ci toate toate tribunalele de acest fel din tara, care au fost infiintate pe banda rulanta de Asociatia Together on Top din Targu Mures.

Dar, asupra acestui aspect vom reveni.

Intr-un comunicat primit la redactie, Rodica Vlaicu (foto 3), presedinta Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat Dambovita, detinatoarea marcii, avertizeaza ca marca verbala si marca combinata Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat sunt proprietatea Asociatiei de Arbitraj Institutionalzat (pe langa care functioneaza Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat), iar utilizarea fara acordul asociatiei a unor denumiri asemanatorea constituie infractiune si se pedepseste potrivit dispozitiilor art. 83 din Legea nr. 84 din 1998.

„Denumirile sunt atat de asemanatoare, incat se pot crea confuzii, astfel incat oamenii sa creada ca aleg serviciile noastre. Asociatia de Arbitraj Institutionalizat, pe langa care functioneaza tribunalul nostru, a depus o opozitie la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, cerand respingerea inregistrarii marcilor care contin denumirea „Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat” pe care au incercat sa o inregistreze alte entitati.

Cei care doresc sa apeleze la serviciile noastre trebuie sa verifice foarte bine datele de identificare ale tribunalului. Chiar au fost situatii in care unii jurnalisti au facut confuzii, tocmai pentru ca denumirile sunt foarte asemanatoare, dar noi avem peste 340 de membri, in toata tara, iar celelalte structuri au cativa membri si alte criterii de pregatire a arbitrilor”, a explicat Rodica Vlaicu, presedinta TPAI.

De asemenea, Rodica Vlaicu spune ca materialele de informare postate de aceste entitati contin numeroase date incorecte, inclusiv cu privire la denumirea profesiei (se mentioneaza ca profesia se numeste „arbitru judecator” sau „arbitru judiciar” in loc de „arbitru” cum este prevazut in Codul COR), care releva pregatirea indoielnica a autorilor lor, motiv pentru care considera de datoria sa avertizarea eventualilor consumatori ca servicii precare prestate de entitatile mentionate nu pot fi puse in responsabilitatea Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat.

In replica la pretentia Rodicai Vlaicu, confirmata de Tribunalul Bucuresti, ca toate tribunalele de arbitraj din tara sa-si schimbe denumirea, Tatiana Steleac, presedinta Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis, ne-a transmis ca institutia pe care o conduce nu are nicio legatura cu cea din Dambovita si, pentru mai multe detalii, sa luam legatura cu Jurgiu Ionel Marian (foto 5), reprezentantul legal al Asociatiei Together on Top, ONG-ul care a infiintat toate cele 42 de tribunale din tara.

In statutul ONG Together on Top este prevazut “infiintarea, organizarea arbitrajului institutionalizat”. Judecatoria Tg. Mures, printr-o Incheiere, admite statutul asociatiei. Prin Hotarare 50 a ONG-ului Together on Top, SE INFIINTIAZA Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis (o asemenea hotarare ii lipseste doamnei Vlaicu. Nu a infiintat efectiv si nu a separat tribunalul de ONG).

Prin comparatie, noi avem un act de nastere, de infiintare efectiva, Hotararea adunarii generale a ONG de infiintare. Incuviintarea infiintarii si organizarii prin statut nu este sinomom cu infiintarea. Cu privire la dosarul 40254 de la Tribunalul Bucuresti, pe fond este obligat ONG-ul Together on Top sa nu foloseasca denumiriele.

  1. Este obligat ONG-ul;
  2. Respinge actiunea fata de mine;
  3. Sentinta nu este definitiva, in apel s-a mai dispus o data rejudecarea;
  4. Tribunalului de Arbitraj Institutionalizat Timis nu ii este interzis sa foloseasca aceasi denumire;
  5. Doamnei Steliac nu ii este interzis sa foloseasca aceasta denumire;
  6. Daca, ipotetic ramane asa, este suficienta o singura hotarare a Together on Top care sa hotarasca “Se modifica denumirea din Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis in Tribunalul de Arbitraj Timis” scoatem un cuvant care nu afecteaza in vreun fel activitatea bunalului si ne vedem de treaba. Denumirea legala si completa a celor doua tribunale este Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis de pe langa Asociatia Together on Top, iar cel al doamnei Vlaicu – Tribunalul de Arbitraj Permanent Institutionalizat de pe langa Asociatia de Arbitraj Intitutionalizat. Deci nici o confuzie, zgomot pentru nimic, tupeu nemasurat. Sper ca m-am facut inteles”, sunt explicatiile lui Jurgiu Ionel Marian cu privire la acest razboi al marcilor. (G.I.)

 

Leave a Reply