Sarbii din Timisoara se pregatesc sa sarbatoreasca Craciunul! O seara cu „cesniča” si folclor sarbesc, in compania ansamblurilor folclorice de la Sannicolau Mare

Casa de Cultura a Municipiului Timisoara a anuntat ca, in Piata Libertatii, vor fi organizate spectacole dedicate celor care sarbatoresc Craciunul pe rit vechi. Mai exact, dupa cum transmite institutia condusa de Camelia Mingasson, este vorba despre „o seara cu «cesniča» si folclor sarbesc”.


Atmosfera va fi intretinuta de ansambluri folclorice sarbesti din Sannicolau Mare: ansamblul si orchestra „Sveti Sava”, orchestra de tamburasi „Batini Bećari” si grupul vocal-instrumental „Biseri”. Acestea vor fi, de altfel, si ultimele spectacole din cadrul targului care se va inchide oficiale pe 15 ianuarie.

„Pentru ca, la Timisoara, multiculturalitatea este o realitate argumentata zi de zi, am ales ca ultima actiune pe scena Targului de Craciun sa fie dedicata Craciunului pe rit vechi.

Astfel, miercuri, 5 ianuarie 2022, la ora 19:00, artistii amatori sarbi din Sannicolau Mare aduc in fata publicului din Piata Libertatii cantece si obiceiuri din seara de Ajun. Evenimentul va fi precedat, la 17,30, de o «demonstratie» de «cesniča», placinta traditionala sarbeasca de Craciun, preparata in Piata Libertatii de mainile pricepute ale lui Deian Onici, proprietar al «Masinii cu clatite»”, scrie intr-un comunicat al Casei de Cultura.

Reprezentantii institutiei fac si prezentarile artistilor care vor urca pe scena din Piata Libertatii:

„Ansamblul folcloric sarbesc «Sveti Sava» a luat nastere in anul 1992, la initiativa invatatoarei Natalia Bojin Mandran, si a sotului acesteia, Gheorghe Mandran, care au adunat sarbii din localitate, cu scopul de a salva de la uitare dansurile traditionale ale sarbilor din partea romaneasca a Banatului.

Ceea ce la inceput a fost un mic grup de tineri sarbi s-a transformat, in decursul a mai bine de 30 de ani de activitate neintrerupta, intr-un ansamblu reprezentativ al comunitatii sarbe, adunand copii de toate nationalitatile si participand la numeroase festivaluri din tara, dar si din strainatate, in Serbia, Croatia, Bosnia, Ungaria, Germania, Cehia, Italia, Polonia sau Slovenia, unde ansamblul sarbesc «Sfantul Sava» a obtinut, in anul 2017, Premiul special de autenticitate,  la cel mai mare festival-concurs al diasporei sarbe, organizat la Portorož cu participarea a 53 de ansambluri.

Orchestra de tamburasi «Batini Bećari» continua o lunga traditie in  orasul de pe Aranca, datand de la inceputul secolului XX. Participanti la nenumarate festivaluri din tara, dar si din strainatate, «Batini Bećari», ca toate orchestrele de tamburasi, este un fenomen inedit al pustei banatene, unde au fost, dintoteauna, prezente «bande de muzicanti», care cantau pe instrumente pe corzi, dar si vocal.

Tot in virtutea traditiei sarbilor banateni, aceea de a canta pe mai multe voci armonizate natural, din anul 2017 in Sannicolau Mare activeaza si grupul vocal-instrumental Biseri, abordand piese folclorice sau piese sarbesti culte, de provenienta folclorica.

Soliste vocale: Natasa si Dragana Rajčić, Maja Mirković, Nada Lukin, Tanja Vlaščić si Alexandra Lucaci Mandran;

Coordonatori ansambluri: Natalia si Gheorghe Mandran;

Coordonator Orchestra de tamburasi «Batini bećari»: Marko Bugarin;

Coordonator grup vocal «Biseri»: Darko Vlaščić;

Coordonatori proiect: Adriana si Nenad Lukin”.

Reamintim ca, de Ajunul Craciunului pe rit vechi, in fiecare an, in 6 ianuarie, sarbii aprind trunchiuri de stejar (Badnjak) in curtea bisericilor, obicei care semnifica arderea pacatelor si inaltarea spre Lumina. (I.P.)

Leave a Reply