Analiza VALUTARA. Deconectarea Rusiei de la sistemul de plati SWIFT, masura considerata drept o „bomba nucleara” pentru regimul de la Moscova, va bulversa pietele financiare

BNR a reusit sa protejeze eficient moneda nationala dupa atacul declansat de Rusia impotriva Ucrainei, care a avut ca efect prabusirea, joi, a monedei ruse la 89,60 ruble/dolari, respectiv la 101,03 ruble/euro.


Pietele vor fi bulversate, maine, dupa deciziile luate de Statele Unite, Uniunea Europeana, Canada si Marea Britanie de suspendare a Rusiei la tranzactiile prin sistemul SWIFT, masura considerata drept o „bomba nucleara” pentru regimul de la Moscova.

Evolutia cursului euro a fost stabila, 4,9447 – 4,9489 lei, tranzactiile realizandu-se pe parcursul saptamanii intr-un culoar ingust cuprins intre 4,944 si 4,952 lei. Vineri, media a fost stabilita la 4,9479 lei.

In minuta sedintei de politica monetara a BNR din 9 februarie, publicata la inceputul saptamanii, se arata ca „riscurile la adresa ratei de schimb a leului sunt ridicate, si cu potentiale implicatii adverse asupra inflatiei si a indicatorilor de vulnerabilitate externa, au atentionat membrii Consiliului, evocand dezechilibrul extern in accentuare si incertitudinile asociate consolidarii bugetare, precum si perspectiva normalizarii mai rapide a conduitei politicii monetare de catre banci centrale majore, in principal de catre Fed, dar si situatia geopolitica Rusia-Ucraina”.

In acelasi context, majoritatea participantilor la ultimul sondaj realizat de CFA Romania anticipeaza deprecierea leului. Valoarea medie pentru orizontul de 6 luni este de 5,0159 lei/euro, iar pentru orizontul de 12 luni de 5,0761 lei/euro. Aceste prognoze au fost realizate in ianuarie, iar valorile anticipate au scazut comparativ cu precedentul sondaj.

Pentru a preintampina eventualele presiuni asupra leului, BNR a folosit parghia monetara si a sterilizat lichiditatea din piata, la inceputul saptamanii, printr-o operatiune de tip depo. Bancile comerciale au plasat depozite in valoare de 5,1 miliarde lei, la o dobanda de 2,5%, egala cu cea de politica monetara.

In urma acestei operatiuni dobanzile interbancare au crescut rapid. Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 3,55%, la inceputul saptamanii, la 3,78% la sfarsitul ei, valoare care se mai inregistra la jumatatea lui septembrie 2013.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,78%, in sedinta de luni, la 3,95%, in cea de vineri, nivel care a mai fost atins in septembrie 2013.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,93 la 4,08%.

Euro a scazut, joi, pana la 1,1106 dolari, minim incepand cu mai 2020, dar a recuperat, vineri, cand se tranzactiona in culoarul 1,1166 – 1,1274 dolari, iar pietele americane s-au inchis la 1,1268 dolari. In piata locala, media monedei americane a crescut de la 4,3529 la 4,4271 lei.

Metalul galben a crescut joi la 1.973,96 dolari/uncia, cea mai ridicata valoare incepand cu septembrie 2020. In piata locala, pretul gramului de aur a atins un record istoric de 280,2920 lei, insa acesta a scazut vineri la 271,8885 lei.

Majorarea cererii de moneda elvetiana, care este considerata drept „un refugiu” a provocat aprecierea ei la 1,027 franci/euro, astfel ca media ei a atins un record de 4,7920 lei. Cursul lirei sterline a urcat pana la 5,9418 lei. (Radu Georgescu)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 21 – 25 februarie.

Leave a Reply