ALERTA. Tinere refugiate din Ucraina, salvate de politistii IPJ Botosani din mainile traficantilor de carne vie! „Voluntarii” le-au preluat din vama si le-au dus la un bordel

Acuzatii incredibile in contextul evenimentelor tragice din tara vecina de la nord. Un fenomen ingrijorator a fost semnalat chiar in judetul Botosani, unde câteva tinere ucrainence ar fi fost la un pas de a fi traficate. Totul a inceput dupa ce acestea au fost luate de un voluntar, din Vama Siret, care s-a angajat sa le transporte si sa le asigure masa si cazarea.


Tinerele au spus ca aveau bani si nu doreau vreo gratuitate, doar sa fie duse la o unitate de cazare, unde sa poata innopta. Initial, femeile ar fi fost duse la un hotel din Dorohoi, unde au mancat, iar de la receptie li s-a spus ca locatia este plina. Acelasi voluntar s-a oferit sa le duca la o pensiune langa Dorohoi, unde erau insa foarte multi barbati. Atunci, femeile le-au spus acestora ca trimisesera locatia mai multor prieteni si ca doresc sa plece, ceea ce s-a si intamplat.

„Traficantii sunt infiltrati intre voluntari”

Situatia a fost semnalata de un reprezentant al USR de la o filiala din tara, care a spus ca astepta cinci ucrainence si trei copii, care, insa, nu au mai ajuns la destinatie, pentru ca ar fi ajuns in mâinile traficantilor de carne vie, la Botosani.

„Astia le-au luat si le-au dus intr-un bordel in Botosani. Le-au mintit ca hotelul la care trebuiau sa se cazeze nu are camere libere. Le-au dus intr-o casa unde erau 15 barbati, una dintre ele inainte sa intre in casa a trimis localizarea mai multor prieteni.

Au scapat pentru ca le-au aratat ca au trimis localizarea mai multor persoane si dupa ce au facut mare scandal. Au ajuns la hotelul unde initial li s-a spus ca nu sunt camere. Karina, care se afla in contact cu ele, a anuntat politia. Din pacate, traficantii sunt infiltrati intre voluntari si sarmanele femei sunt prada sigura. Multe dintre ele nu vorbesc engleza, sunt pacalite sau amenintate si devin carne de tun pentru nenorocitii astia”, se arata in postare.

„Femeile erau destul de reticente in a da declaratii”

Afirmatiile din mediul online sunt confirmate si de consiliera locala din partea USR, Raluca Curelariu, cea care a si mers la fata locului, unde era si Politia, pentru a se asigura ca femeile sunt in siguranta.

„Ele spun ca initial cei de acolo nu le-au lasat sa plece. Nu am inteles daca era o locatie, au fost femei inteligente si au trimis locatia catre prieteni si rude, le-au aratat celor de acolo, drept pentru care au putut pleca de acolo si ulterior si-au facut o rezervare pe booking, surpriza, tocmai la hotelul la care li se spusese ca nu mai sunt locuri. Noi acolo le-am gasit si acolo era si politia, care insa se pregatea sa plece, spunand ca nu le-au gasit. Femeile erau destul de reticente in a da declaratii, fiind cu copii minori si in tranzit, nu doreau sa stea si mai mult pe aici. A fost un eveniment complet neplacut”, a spus Raluca Curelariu.

Politia spune ca e o neintelegere

Cazul a ajuns in atentia oamenilor legii in seara zilei de marti, când politistii din cadrul Politiei Municipiului Dorohoi au fost sesizati printr-un apel 112 ca o femeie de origine ucraineana ar fi fost urcata intr-o masina pentru a fi dusa la un bordel. La locul indicat de apelant s-au deplasat mai multi politisti, care, insa, ar fi infirmat cele spuse.

„In urma verificarilor efectuate de catre politisti a fost identificata persoana la care facea referire apelanta, aceasta fiind cazata la o unitate hoteliera din municipiul Dorohoi. De asemenea, i-a fost stabilita identitatea, in persoana unei femei de 35 de ani, insotita de un minor, intrati legal in România la data de 28 februarie. Aspectele sesizate au fost clarificate cu rapiditate, stabilindu-se ca persoana de nationalitate ucraineana era nemultumita de conditiile de cazare de la pensiunea in care ajunsese si pe care o catalogase ca aratând ca un bordel, confuzia provenind din comunicarea defectuoasa in limba engleza, a celor doua femei”, a precizat agent principal Delia Neniscu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Botosani.

Cei din vami au inceput sa noteze cine pleaca si cu cine

Cert este ca situatia este destul de gri in punctele de trecere ale frontierei. Din cauza afluxului mare de refugiati, de multe ori cei care se ocupa de preluarea lor din vami sunt reprezentanti ai unor ONG-uri sau voluntarii din aceste puncte.

La Botosani, spre exemplu, abia de ieri, dupa ce s-a auzit si de incidentul de la Dorohoi, responsabilii din punctele vamale au inceput sa noteze cine pleaca si cu cine pleaca de acolo si care este destinatia.

Miercuri dimineata, femeile au parasit judetul Botosani, cu destinatia Brasov, unde erau asteptate de mai multi prieteni si unde au ajuns in siguranta.

 „Voi face o interpelare catre ministrul de Interne”

Deputatul USR Andrei Dranca a abordat subiectul sigurantei femeilor refugiate pe teritoriul judetului Botosani si in cadrul unei intâlniri pe care a avut-o cu prefectul judetului. Alaturi de un reprezentant al cabinetului europarlamentarului Ramona Strugariu, deputatul de Botosani a propus si o solutie pentru evitarea situatiilor in care refugiatii ajung pe mâinile unor escroci: inregistrarea intr-o baza de date a voluntarilor si a autovehiculelor cu care acestia doresc sa ajute ucrainenii.

„Situatia lor este inimaginabil de dificila pentru noi, cei care nu suntem in mod direct afectati de agresiunea militara declansata in Ucraina. A profita de situatia unui om disperat este inacceptabil. A-l face a doua oara victima este infiorator. Voi face o interpelare catre ministrul de Interne, pentru anchetarea situatiilor ce au aparut inclusiv la noi in judet”, a declarat deputatul USR Andrei-Iulian Dranca. (I.P.)

Sursa: monitorulbt.ro

Leave a Reply