Traian Basescu a fost externat din spital, dupa ce a fost stabilizat de medici. Fostul presedinte a fost constient si a vorbit, desi unele publicatii au scris ca si-ar fi pierdut auzul

Traian Basescu a fost externat din spitalul din Bruxelles, dupa ce a fost stabilizat de doctori. Fostul presedintele a fost internat din cauza unor probleme la inima. Saptamana trecuta, Traian Basescu a fost la Spitalul Militar pentru niste investigatii. Luni a plecat la Bruxelles, iar miercuri, cand a primit sentinta instantei de colaborare cu Securitatea, i s-a facut rau pe holul Parlamentului European.


Acesta a fost internat intr-un spital din Bruxelles, acolo unde s-a luat in considerare si posibilitatea unei interventii pe cord. Acum, potrivit televiziunilor centrale, Traian Basescu ar fi fost externat, dupa ce medicii l-au stabilizat.

Potrivit unor surse, pe timpul internarii, Traian Basescu a fost constient si a vorbit, desi diverse publicatii au scris ca si-ar fi pierdut auzul sau ca nu mai poate sa vorbeasca.

Fostul presedinte a fost si la Spitalul Militar din Bucuresti, acum doua saptamani, tot pentru aceleasi probleme la inima.

Cert este ca, pana in acest moment, familia nu a comunicat absolut nimic in legatura cu acest subiect. Doar Elena Udrea si-a facut prezenta in spatiul public, pentru a-i blama pe cei „facuti mari” de Basescu, care, acum, dupa decizia Inaltei Curti privind colaborarea sa cu fosta Securitate, au inceput sa arunce cu pietre in fostul presedinte.

Apropiatii spun insa ca se afla in stare stabila si asteapta sa vada ce decizie iau medicii in cazul lui. (M.I.)

Leave a Reply