VIDEO Romania va fabrica rachete interceptoare SkyCeptor. Astazi, la Ploiesti, s-a semnat memorandumul de intelegere cu compania americana Raytheon Missiles & Defense

Ministrul Economiei, Florin Spataru, a participat, astazi, alaturi de ministrul Apararii, Vasile Dincu, la sediul Electromecania Ploiesti, la ceremonia de semnare a memorandumului de intelegere intre Compania Nationala Romarm SA, Electromecanica SA si Raytheon Missiles & Defense pentru fabricarea in Romania de rachete interceptoare SkyCeptor. Demnitarul a declarat ca Romania va deveni prima tara care ar putea folosi pe teren cea mai noua versiune a sistemului de aparare antiaerian si antiracheta Patriot.


Achizitiile militare, cooperarea industriala si dezvoltarea unei industrii nationale puternice de aparare sunt elemente vitale pentru conturarea profilului de securitate a Romaniei, membra a Uniunii Europene si a NATO.

Ma astept ca in cel mai scurt timp sa avem o colaborare functionala, un parcurs pe termen lung si o strategie pe dezvoltare a celor doua companii care sa vina in sprijinul strategiei de aparare a Romaniei, dar de asemenea sa vina in sprijinul pozitionarii Romaniei ca un furnizor strategic in Europa si in mediul international de echipament militar”, a afirmat Spataru, potrivit Agerpres.

„Conflictul militar de la granita Romaniei ne-a demonstrat ca dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu industria de aparare intre statele NATO si ale Uniunii Europene reprezinta structura pe care industria de aparare trebuie sa functioneze pe termen lung”, a afirmat ministrul economiei, Florin Spataru.

Cum va incepe productia de rachete defensive cu raza lunga de actiune in Romania

”Productia inseamna si investitii din partea romana si ceea ce l-am asigurat pe directorul Electromecanica si directorul general al Romarm e ca Ministerul Economiei este hotarat sa investeasca, sa aloce bani pentru dezvoltarea acestei capabilitati, astfel incat Romania sa se pozitioneze atat la nivel national, cat si la nivel european ca un furnizor stabil si ca un furnizor de incredere in acest domeniu.

Utilizarea acestor rachete in conflictul din Ucraina, cu siguranta nu putem sa discutam de asa ceva pentru ca un astfel de proces va dura”, a mai afirmat Florin Spataru.

Mininistrul Apararii, Vasile Dincu, a subliniat importanta revitalizarii industriei de aparare.

„Sunt foarte bucuros sa particip, in calitate de beneficiar, la un eveniment pe care l-as vrea multiplicat de zeci de ori, de sute de ori, acela in care, ca Minister al Apararii Nationale nu semnam doar contracte de achizitii, ci semnam si memorandumuri, suntem prezenti la semnarea unor memorandumuri prin care aducem tehnologie in Romania si, pe de alta parte, incercam sa valorificam inteligenta romaneasca si infrastructura noastra din industria de aparare.

Se spune ca razboaiele, din nefericire, se intampla dar au si putine efecte pozitive: acelea ca accelereaza istoria.

Sunt bucuros ca Electromecanica Ploiesti este un partener si poate fi un partener pentru un atat de important jucator pe piata mondiala a apararii.

Raytheon Technologies este pentru Ministerul Apararii Nationale un partener foarte important, avem foarte multe proiecte de achizitii, avem colaborari exceptionale cu unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata industriei de aparare mondiale”, a declarat Vasile Dincu.

Totodata, el a aratat ca acest tip de rachete este adaptat pentru sistemul Patriot, este foarte performant si are „avantajul fantastic” ca este mai ieftin.

„Cred cu tarie ca semnarea acestui memorandum inseamna mai mult decat un angajament de afaceri, reprezinta inceputul unui parteneriat pe termen lung intre noi toti, reprezinta o relatie de cooperare consolidata cu industria romaneasca, construita deja pe o fundatie existenta si un parteneriat puternic cu Guvernul Romaniei in domeniul apararii.

Ce este SkyCeptor

SkyCeptor este un interceptor cu raza lunga de actiune care are costuri reduse si este dezvoltat pentru a apara impotriva rachetelor balistice si de croaziera si este propus pentru integrarea viitoare cu sistemul Patriot Air&Missiles Defense”, a declarat presedintele companiei americane Raytheon, Wesley D. Kremer.

Rachetele interceptoare SkyCeptor sunt optimizate pentru a intercepta si lovi rachetele balistice si de croaziera cu raza scurta si medie de actiune, dar si alte tipuri de amenintari avansate.

In prezent, rachetele interceptoare SkyCeptor sunt folosite de sistemul israelian de aparare antiaeriana David’s Sling. Anul trecut, Armata SUA anunta ca analizeaza caracteristicile interceptorul israelian SkyCeptor, cu raza medie de actiune, ca optiune viabila pentru imbunatatirea capacitatilor de aparare aeriana si antiracheta.

Potrivit raytheonmissilesanddefense.com sistemul ofera aparare si lovire impotriva rachetelor balistice tactice, rachetelor cu raza medie si lunga de actiune, avioane inamice, drone si rachete de croaziera, inclusiv rachete Scud.

Rachete americane pentru Romania

NSM, o racheta de precizie cu raza lunga de actiune care protejeaza impotriva amenintarilor de pe uscat si de pe mare, va completa arsenalul Romaniei cu un dispozitiv interceptor de croaziera anti-nava de generatia a 5-a.

Ca element cheie al Sistemului Defensiv de Coasta, racheta lansata de pe un vehicul terestru are o raza de actiune de peste 100 mile marine, zboara la altitudini joase si foloseste un detector avansat si tehnologie de identificare a tintei.

Inca din 2019, Guvernul Romaniei a semnat un acord cu armata americana pentru elemente suplimentare destinate sistemului Patriot. Achizitia include o cantitate nespecificata de interceptoare GEM-T produse de Raytheon, care vor fi folosite pentru sistemul de aparare antiaeriana Patriot. Achizitia va avea loc prin programul Foreign Military Sales, derulat de Departamentul Apararii al SUA, potrivit unui comunicat Raytheon.

„Rachetele pe care le vom produce pentru Romania vor avea componente din nitrura de galiu, o tehnologie de ultima ora care prelungeste durata de viata a sistemului si il va face mult mai fiabil”, a spus Michelle DeMaio, directorul programului Patriot Romania din cadrul Raytheon.

Acordul de atunci dintre Romania si armata americana a deschis drumul urmatoarei etape in procesul de achizitie.

Alaturi de Romania, alte 15 state se bazeaza pe sisteme Patriot pentru a-si proteja cetatenii si fortele armate, incluzand aici SUA si sase tari europene: Germania, Grecia, Olanda, Spania, Polonia si Suedia. Aducand sistemul Patriot pe teritoriul sau, Romania va imbunatati apararea NATO pe flancul estic al aliantei, reasigurand aliatii de rolul sau de pilon de aparare in zona din ce in ce mai problematica din jurul Marii Negre. (I.P.)

 

Leave a Reply