FLAGRANT! Medicul chirurg Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal Timisoara, retinut de procurori pentru o mita de 300 de lei UPDATE Tribunalul Timis a decis arestarea preventiva pe 30 de zile

Unul dintre cei mai cunoscuti medici din Timisoara, Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal de Urgenta din Timisoara, actualmente seful sectiei de Chirurgie Generala II si Oncologie de la acelasi spital, a fost retinut de procurori, astazi, la orele pranzului, in urma unui flagrant de luare de mita.


Operatiunea a fost realizata de ofiterii DGA Timisoara, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis. Medicul a fost ridicat chiar din cabinetul sau de la Spitalul Municipal, dupa ce a primit 300 de lei, iar in urma perchezitiilor de rigoare a fost condus la audieri, la Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

Cercetarile au fost declansate in urma unor plangeri de la pacienti, astfel ca Octavian Mazilu a fost monitorizat in ultimele doua luni, perioada in care ar fi primit de la pacienti, la spital sau la cabinetul sau privat, sume cuprinse intre 100 si 2.000 de lei.

In urma audierilor, procurorii au decis retinerea doctorului acuzat de luare de mita. Acesta a fost transferat in Arestul Politiei Timis. In cursul zilei de miercuri va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

„In fapt, s-a retinut ca in perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, in calitate de medic primar chirurg la o unitate spitaliceasca din Timisoara, inculpatul ar fi primit, in exercitarea atributiilor de serviciu, de la mai multi pacienti sau apartinatori ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse intre 100 si 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit.

In data de 31.05.2022, in jurul orei 11,50, inculpatul a fost depistat in flagrant dupa ce, in exercitarea atributiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mita suma de 300 lei de la o pacienta internata in vederea efectuarii unei interventii chirurgicale.

Inculpatul a fost retinut pentru 24 de ore, urmand a fi prezentat cu propunere de arestare preventiva judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis”, ne-au comunicat reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis. (G.I.)

UPDATE! Tribunalul Timis a decis arestarea preventiva a medicului de la Spitalul Municipal Timisoara pe o perioada de 30 de zile.

Leave a Reply