Specializari noi la Universitatea Politehnica Timisoara, din 2022. Inginerie Electrica si Calculatoare sau conectarea cu tehnologiile secolului XXI, printre care si roboti (P)

Universitatea Politehnica Timisoara este o institutie de invatamant superior in care inovarea si adaptarea la cerintele mediului economic si a pietei muncii s-au aflat in centrul preocuparilor. In societatea tot mai tehnologizata de astazi, UPT vine cu noi specializari, atat la nivel de licenta, cat si la nivel de master, adaptandu-se astfel tendintelor si cerintelor de pe piata.


Astfel, la nivel de licenta, in cadrul Facultatii de Automatica si Calculatoare, in cadrul domeniului de studii Calculatoare si Tehnologia Informatiei, apare specializarea Tehnologia Informatiei, pe langa cea de Calculatoare, care exista deja.

Specializarea e tot mai ceruta pe piata muncii, iar, spre deosebire de specializarea Calculatoare, unde accentul mai mare este pus pe proiectarea sistemelor informatice, in cazul specializarii Tehnologia Informatiei se urmareste in special administrarea sistemelor informatice.

Cele doua specializari sunt oarecum inrudite, anul I este comun pentru ambele, dupa care cele doua directii de studiu se despart. UE considera ca domeniul Tehnologiei Informatiei a devenit coloana vertebrala a cresterii economice europene si reprezinta o resursa de importanta majora pe care se bazeaza toate sectoarele economiei.

Tehnologia Informatiei sta la baza majoritatii sistemelor complexe care asigura functionarea economiilor tarilor europene in sectoare cheie, precum finantele, sanatatea, energia si transporturile, in timp ce multe modele comerciale sunt construite pornind de la premiza disponibilitatii neintrerupte a internetului si a bunei functionari a sistemelor informatice.

Tot la nivel de licenta, in cadrul Facultatii de Inginerie Electrica si Energetica, apar doua specializari noi. Prima, Inginerie Electrica si Calculatoare, adaptata perfect la cerintele actuale si de viitor ale firmelor din tara si din Uniunea Europeana, realizeaza conectarea necesara dintre domeniul informatic si aplicatiile industriale si rezidentiale, asigurand accesul la tehnologiile secolului XXI: roboti, automobilul electric/autonom, energiile regenerabile, industria digitala 4.0, cladiri smart, orase smart, IoT-Internet of Things si IIoT-Industrial Internet of Things. Noua specializare asigura ingineri bine pregatiti pentru revolutiile tehnologice din prezent, cum sunt transferul la energiile regenerabile si industria 4.0, care integreaza inteligenta artificiala.

Cea de-a doua specializare noua din cadrul Facultatii de Inginerie Electrica si Energetica, cea de Energetica si Tehnologii Informationale, vizeaza, in principal, studiul celor mai recente tehnologii informatice aplicate in sectorul energetic, pregatind studentii pentru gasirea unor solutii inovative de tip „energie inteligenta” care colecteaza date, invata si furnizeaza informatii detaliate exploatabile pentru a eficientiza utilizarea energiei si a mentine continuitatea alimentarii (concepte cum ar fi microretele inteligente, retele inteligente, orase inteligente).

Noua specializare ii pregateste pe studenti pentru a face fata cu succes schimbarilor majore din ultimii ani, care includ automatizarea consumatorilor conectati la reteaua electrica, aparitia prosumatorilor si a automobilelor electrice, care necesita cunostinte interdisciplinare.

Specializarile noi din cadrul ciclului de master tin cont tot de noua revolutie industriala si, ca atare, de noile cerinte de pe piata muncii.

Programul masteral in limba engleza Sisteme Electronice Automotive – Automotive Electronic Systems (AES) este cel mai nou program masteral al Facultatii de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologii Informationale. Acesta vine sa raspunda la necesitatea dezvoltarii unor mobilitati de miscare si deplasare in conditii de confort, siguranta, nepoluare a mediului si consum redus de energie, pe care societatea contemporana le cere.

Potentialii beneficiari ai programului de master AES sunt absolventi ai ciclului de licenta, care sunt angajati in companii ce isi desfasoara activitatea in domeniul automotive sau isi doresc un loc de munca intr-una dintre acestea. Industria automotive este cruciala pentru prosperitatea Europei, oferind peste 12 milioane de locuri de munca si furnizand 4% din PIB-ul Uniunii Europene, sectorul fiind si cel mai mare investitor privat in cercetare si dezvoltare.

In cadrul Facultatii de Inginerie Electrica si Energetica, noul program de master Sisteme Inteligente in Ingineria Electrica (SIIE) se integreaza tendintei actuale de compatibilizare a ofertei educative cu solicitarile de pe piata muncii din Timisoara, cerinte receptate de la angajatori, dar si de la studentii domeniului Inginerie Electrica.

Noul program de master asigura extinderea cunostintelor de specialitate obtinute in cadrul ciclului de licenta, de la nivelul conceptelor clasice din domeniile instalatii electrice, iluminat, actionari electrice, electronica de putere, HVAC, tractiune electrica catre zonele moderne de tip cladiri inteligente, automobil electric, calitatea energiei electrice EMC, sisteme tip loT, energii regenerabile, sisteme de monitorizare si testare.

Mai multe detalii despre toate programele de studii, la nivel de licenta si de master, disponibile din anul universitar 2022-2023, se gasesc pe site-ul Universitatii Politehnica Timisoara, (www.upt.ro), la sectiunea dedicata admiterii. (I.P.)

Leave a Reply