SOC pentru vegani! Franta este prima tara din UE care interzice denumirile “carne” sau “carnati” pentru produsele alimentare pe baza de proteine vegetale

Franta intentioneaza sa interzica utilizarea termenilor precum „carne” sau „carnati” pentru produsele alimentare pe baza de proteine vegetale, potrivit unui decret publicat, ieri, 30 iunie, in incercarea de a evita confuzia cu privire la alternativele la carne, transmite Reuters, preluata de Agerpres.


Franta este prima tara din Uniunea Europeana care adopta o astfel de masura.

Piata produselor alimentare care seamana cu carnea, dar sunt produse pe baza de plante, a crescut foarte mult in ultimii ani, ceea ce a atras investitii semnificative din partea marilor grupuri din industria agroalimentara, care spera sa profite de tendinta de trecere la alimentatia sanatoasa, care sa includa mai putina carne rosie.

„Nu va fi posibila utilizarea unei terminologii specifice sectorului, asociata in mod traditional cu carnea si pestele, pentru a desemna produse care nu au legatura cu sectorul animal”, se arata in decretul oficial.

Insa, aceasta reglementare se aplica numai produselor fabricate in Franta, iar cel mai mare grup de lobby al sectorului agricol francez, FNSEA, a apreciat ca reglementarea nu merge suficient de departe, deoarece lasa deschisa usa pentru importuri.

La randul sau, Asociatia Industriei Carnii din Franta, Interbev, a salutat implementare unei legi care a fost adoptata initial in 2020, imediat dupa iesirea din carantina.

„Aceasta prevedere este primul pas pe teritoriul francez, un pionier in protejarea denumirilor sale, care ar trebui extinsa la nivel european”, a apreciat Asociatia, intr-un comunicat de presa.

Curtea Europeana de Justitie a interzis deja expresii precum „lapte de soia” si „branza vegana”, hotarand ca termeni precum lapte, smantana, unt, branza si iaurt nu pot fi utilizati pentru produse care nu sunt lactate.

In schimb, termenul ‘burger’ utilizat de multe branduri, inclusiv de firmele americane Beyond Meat, Impossible Foods si Burger King, va putea fi folosit in continuare, deoarece acesta nu se refera in mod specific la carne, a precizat un purtator de cuvant de la Interbev.

Fondurile specializate in investitiile cu grad mare de risc, dar si investitiile facute de nume mari din industria agroalimentara, precum Cargill, Danone si Nestle, au stimulat un ritm mare de crestere pentru industria produselor alimentare care seamana cu carnea, dar sunt fabricate pe baza de proteine din plante. Potrivit firmei de cercetare ResearchAndMarkets, aceasta industrie ar urma sa inregistreze o crestere de 19% pe an in perioada 2022 – 2027. (I.P.)

Leave a Reply