Presa independenta din Romania, „vanata” de instantele de judecata! Organizatia Reporteri fara Frontiere pune Romania pe lista „oilor negre” din Europa

Presa independenta din Romania se arata tot mai pesimista din cauza unor incalcari ale libertatii sale si din cauza a ceea ce, in opinia jurnalistilor, ar insemna un regres cauzat de personalita politice, ea intrand in randul statelor care se confrunta cu probleme legate de libertatea presei, arata o analiza Euractiv.


Publicatia europeana face o trecere in revista a principalelor cazuri de intimidare si amenintare la adresa ziaristilor independenti din Romania.

Analiza Euractiv, preluata de Rador:

De multa vreme, „oile negre” din UE, in privinta drepturilor jurnalistilor, au fost Ungaria, Malta si Grecia, dar si Olanda, unde cazul inca nerezolvat al asasinarii unui jurnalist a lasat o pata greu de sters. Dar Romania, o tara membra a organizatiei incepand din 2007, se confrunta si ea acum cu propriile probleme.

Miercuri, organizatia Reporteri fara Frontiere a tras semnalul de alarma in urma hartuirii continue a Emiliei Sercan, o jurnalista de investigatie, care a dezvaluit ca premierul Nicolae Ciuca si-ar fi plagiat lucrarea de doctorat.

„Desi principiile confidentialitatii anchetei sunt aplicate, potrivit informatiilor aflate la dispozitie, autoritatile juridice par sa nu fi facut un progres relevant dupa ce Emilia Sercan a devenit obiectul unor hartuiri si al unor campanii murdare prin publicarea unor fotografii care tin de viata sa privata si printr-o asa-zisa scurgere de informatii-cheie din ancheta, care nu a facut decat sa amplifice dezvaluirea fotografiilor respective”, au declarat membri ai organizatiei intr-o scrisoare adresata unor lideri politici si unor sefi ai institutiilor vizand aplicarea legii.

In februarie 2022, Sercan a fost informata prin Facebook de catre o persoana necunoscuta ca cinci fotografii de-ale sale, facute cu 20 de ani in urma, au fost publicate pe 34 de situri porno. Ea a inaintat o plangere la politie cu privire la sustragerea fotografiilor si a publicarii lor prin internet.

La cateva zile dupa depunerea plangerii, ea a gasit o pagina web din Moldova care a publicat cinci astfel de fotografii, plus un mesaj de pe Facebook, mesaj pe care ea l-a primit si l-a transmis ulterior politiei romane. Ea a dedus ca articolul a fost publicat cu aproximativ 40 de minute dupa ce a parasit sectia de politie, fiind ulterior difuzat pe alte 74 de pagini web.

Ea a depus o noua plangere, legata de o posibila scurgere de informatii de la politie. Politia i-a prezentat raportul, aparut ulterior in diverse publicatii, ceea ce o elibera de orice vina. Sercan afirma ca raportul nu este plauzibil si a fost “inventat”. “Este cu atat mai important sa se ancheteze asemenea delicte, avand in vedere ca ele sunt evident indreptate asupra unei jurnaliste care a fost amenintata din cauza anchetei sale tema unor practici legate de plagiat, promovate de sefi ai unora dintre cele mai importante institutii de stat, inclusiv institutii din sectorul invatamantul militar“, se subliniaza in scrisoare.

Dar toate aceste amenintari survin pe fondul unui climat care, pentru jurnalistii romani, e in continua stare de agravare.

In ultimele luni, s-au semnalat mai multe incidente, cum ar fi amenintarile la adresa sotiei unui redactor-sef de la G4Media din partea unui angajat al Ministerului Apararii, retinerea unor jurnalisti italieni dupa ce o senatoare i-a inchis in biroul sau in urma unui interviu, atacuri la adresa jurnalistilor prezenti la congresul Partidului National Liberal si presiunile de ordin juridic venite din partea unui primar din Bucuresti.

Mai mult, un judecator din Iasi i-a cerut unui jurnalist, care a dezvaluit un caz de coruptie legat de un europarlamentar roman, sa-si dezvaluie sursele.

In cazul dezvaluirilor facute de (Emilia) Sercan, procedurile juridice indreptate impotriva premierului pe tema presupusului plagiat au fost oprite fara sa existe vreo ancheta ulterioara.

Toate aceste incidente survin intr-un moment cand sursele independente se zbat sa supravietuiasca. Data fiind pandemia COVID-19, guvernul a mai redus din fondurile acordate presei, astfel incat, curand, ea a incetat sa mai dezvaluie scandalurile din sanul guvernului.

In declaratia venita din partea redactorul-sef de la G4 Media, Cristian Pantazi, se arata: “Se pare ca statul a fost luat ostatic”. El a adaugat ca “Romania a ajuns sa se numere printre tarile cu manifestari autoritare, precum cele din Polonia si din Ungaria, unde derapajele democratice sunt deja sanctionate de Comisia Europeana”. In acest an, conform Indexului vizand Libertatea Presei al RSF, Romania a coborat de pe locul 46 pe locul 56. Desi metodologia s-a schimbat in 2022, „discursul agresiv al politicienilor la adresa jurnalistilor” si amestecul procurorilor in activitatea jurnalistilor starnesc o „serioasa ingrijorare”.

Lasand problema nerezolvata, UE s-ar putea confrunta printre membrii sai cu o noua tara care ridica probleme in privinta libertatii presei si, inerent, in privinta respectarii statului de drept.

Saptamana trecuta, vicepresedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, a vizitat tara si, in privinta libertatii presei, ea a declarat urmatoarele: „Observ probleme similare si in alte state membre, in special o slabiciune de ordin economic… De asemenea, observam ca exista probleme in privinta unor posibile presiuni politice asupra presei”. (I.P.)

Sursa: G4 Media

Leave a Reply