PE SURSE. Spitalul Militar Timisoara tergiverseaza pensionarea unui politist cu grave afectiuni de sanatate, care a adunat probe in dosarul de coruptie al medicului Eugen Silviu Posiar

Solidaritate fatisa a medicilor de la Spitalul Militar Timisoara cu fostul lor coleg Eugen Silviu Posiar, care, in octombrie 2019, a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare si confiscarea a aproape 1,2 milioane de lei, bani care ar fi provenit din mita luata de la pacienti.


Ulterior, in apel, Curtea de Apel Timisoara a casat sentinta si a retrimis dosarul la instanta de fond, care, la termenul din 12.05.2022, a constatat nulitatea absoluta a rechizitoriului nr. 135/P/2018 a DNA Timisoara si a restituit cauza la procurori. O adevarata lovitura de teatru…

Revenind la solidaritatea medicilor militari cu Eugen Silviu Posiar, aceasta se manifesta insinuant, de aproape un an, de cand unul dintre politistii care au adunat probe in dosarul de coruptie soldat, in prima instanta, cu 3 ani de inchisoare pentru fostul sef de sectie de la Spitalul Militar, solicita un aviz pozitiv pentru pensionarea anticipata.

Ofiterul din MAI sufera de mai multe afectiuni medicale, care pot atrage si un grad de handicap, insa membrii comisiei care evalueaza, din primavara anului trecut, starea de sanatate a politistului, sunt pe punctul de a-l trimite, din nou, la lucru.

Verdictul va fi anuntat, chiar maine, 07.07.2022, insa politistul spune ca are informatii din interior ca, in ciuda afectiunilor de care sufera, atestate cu expertize, nu i se va mai prelungi concediul medical si va fi trimis la unitate, din nou, sa prinda corupti. Apt limitar, dar cu drept de lucru, nu cu drept de pensie de serviciu…

„Imaginati-va o situatie: voi fi in misiune, imi voi parca masina pe un locul de handicapati, pentru ca voi cere incadrarea intr-un grad de handicap, apoi imi voi pune cagula si voi participa la perchezitii. Sau orice alte acte de procedura din dosarele de coruptie. Inteleg, pana la un punct, solidaritatea medicilor de la Spitalul Militar cu fostul lor coleg, Eugen Silviu Posiar, care a pensionat ilegal zeci de agenti de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Arad, insa aici vorbim de un caz real. De un angajat al MAI cu afectiuni medicale care nu-i mai permit desfasurarea activitatii specifice”, ne-a dezvaluit politistul in cauza.

Reamintim ca, potrivit rechizitoriului DNA, un numar de peste 70 persoane din cadrul Penitenciarului Arad, cu varste cuprinse intre 40-48 ani, au beneficiat de pensionare inainte de implinirea conditiilor legale sau au initiat demersuri in acest sens. In acelasi context, in perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatul Posiar Eugen Silviu, in calitatea mentionata mai sus, a primit de la doua persoane sumele de 1.400 de euro si 2.000 lei.

Cu ocazia perchezitiilor, politistii au mai ridicat 743.255,66 lei, bani care ar fi provenit din spagile incasate in perioada 2012 – 2018, doua monede de metal pretios, in valoare de 5.200 lei, dar si 2.200 lei, banii primit de la investigatorul sub acoperire. (G.I.)

Leave a Reply