Alexandru Rafila: Al saselea val de Covid-19 se va diminua, de la jumatatea lunii august. Purtarea mastii in spatiile publice aglomerate ramane o „recomandare”

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, anticipeaza ca acest al saselea val de Covid-19 se va diminua, de la jumatatea lunii august, si ca nu se poate da vina pe refugiatii ucraineni pentru cresterea numarului de imbolnaviri din Romania.


Afirmatii in acest sens au fost facute la Botosani, unde ministrul a participat la inaugurarea sectiei UPU (dupa care s-a deplasat la Iasi), iar in contextul sarbatorii a 116 ani de la infiintarea serviciului de ambulanta a facut o serie de afirmatii despre situatia spitalelor si despre contextul pandemic.

Raspunzand unei intrebari cu privire la refugiatii ucraineni si o presupusa legatura a acestora cu cresterea numarului de cazuri de Covid-19, Alexandru Rafila s-a delimitat de aceasta abordare si invocand, pe de o parte, faptul ca abia peste 80 de mii de ucraineni au ramas in tara din cele circa doua milioane care au tranzitat Romania de la inceperea razboiului, ministrul Sanatatii a spus ca mai mare atentie trebuie acordata raspandirii noului coronavirus in zone aglomerate.

In sprijinul acestei idei, Alexandru Rafila a dat exemplu Bucurestiul care este un oras aglomerat si, cu toate acestea, numarul cazurilor de noul coronavirus (aproape 25% raportat la intreaga tara) este mai mare sub aspect procentual decat ponderea populatiei capitalei Romaniei, raportata la populatia intregii tari. In acest context, ministrul se alatura recomandarilor altor specialisti – de fapt este o reiterare a unor mai vechi afirmatii ale sale – privind purtarea mastii in spatiile publice, insa a insistat pe caracterul de „recomandare”, nu de obligativitatea.

In acest context, raspunzand unei intrebari adresata la un briefing de presa, Alexandru Rafila nu crede ca revenirea la restrictiile din primele patru valuri ale pandemiei de noul coronavirus este posibila. Cel putin, nu in acest context, in care nu exista niciun fel de presiune pe sistemul sanitare, sens in care a aratat ca numarul cazurilor de Covid din spitale si din ATI este sub 15%.

Totusi, atrage atentia ministrul, este posibil ca dupa domolirea valului de COVID-19, din a doua jumatate a lui august, un nou varf al imbolnavirilor sa fie in octombrie sau noiembrie, dar chiar si asa el considera ca masurile limitative ale activitatilor socio-economice trebuie luate doar cand sistemul de sanatate nu va mai face fata. (I.P.)

Leave a Reply