Primarul Lugojului ramane demis, bine-mersi! Tribunalul Timis i-a respins actiunea impotriva ordinului prefectului de incetare a mandatului

Primarul liberal al municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, care, in urma cu o luna, a fost destituit din functie de prefectul Mihai Ritivoiu, pentru ca si-ar fi schimbat domiciliul in Germania, timp de o luna si jumatate, a pierdut o prima batalie in instanta pentru revenirea in fruntea orasului.


Buciu a atacat in Contencios Administrativ si Fiscal ordinul de incetare a mandatului, insa, astazi, 10 august, a avut deziluzia ca judecatorii sa-i respinga actiunea impotriva Prefecturii Timis. O infrangere, cel putin, in prima parte a procesului de suspendare a ordinului de demitere, in conditiile in care, in termen de cinci zile, poate declara recurs impotriva deciziei instantei de fond.

„Respinge ca neintemeiata actiunea formulata si precizata de reclamantul Buciu Claudiu Alexandru in contradictoriu cu paratul Prefectul Judetului Timis, avand ca obiect suspendare executare act administrativ. Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cu recurs in 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timis – Sectia de contencios administrativ si fiscal. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei astazi, 10.08.2022”, se arata in Hotararea 719/2022 din 10.08.2022 a Tribunalului Timis.

„Nu am nicio bucurie in acest sens si consider ca relatia dintre cetateni si primar este sacra. Legea este foarte clara nu suporta nicio interpretare in acest sens. Am tinut legatura in ultima perioada cu primarul Buciu si suntem amandoi hotarati ca aceasta procedura sa decurga repede pentru a elimina orice suspiciune si ca locuitorii Lugojului sa fie siguri ca cine conduce si semneaza are drept de semnat si condus si acele acte nu se vor lovi de nulitate”, spunea la inceputul lunii iulie prefectul Ritivoiu.

„Astazi, Institutia Prefectului Timis a anuntat emiterea unui Ordin de incetare a mandatului meu de primar. Decizia are la baza faptul ca, pentru o perioada scurta de timp, am detinut atat un pasaport de cetatean roman cu domiciliul in strainatate, cat si o carte de identitate de cetatean roman cu domiciliul in municipiul Lugoj. Avand in vedere dispozitiile Codului Administrativ potrivit carora mandatul de primar inceteaza de drept daca primarul isi schimba domiciliul in alta unitate administrativ teritoriala, am instiintat Institutia Prefectului Timis cu privire la situatia in care ma aflu si am solicitat luarea masurilor ce se impun, in cel mai scurt timp posibil. Aceasta situatie poate fi lamurita definitiv si irevocabil doar in instanta”, declara si Buciu in aceeasi periaoda.

Recent, Claudiu Buciu a atras si antipatii din interiorul propriului partid. Liderii judeteni ai PNL anuntau inca de la finalul lunii iunie ca acesta poate fi exclus din partid pentru ca a desfiintat mai multe institutii de cultura. Pe 7 iulie, deja era anuntat un nou presedinte pentru organizatia locala. (Mara Ion)

Leave a Reply