Puls VALUTAR. Noi maxime istorice pentru dolar si francul elvetian, dupa ce Vladimir Putin a decretat mobilizarea partiala a rezervistilor rusi

Semnarea de catre presedintele Putin a unui decret de mobilizare partiala a rezervistilor rusi si afirmatia acestuia ca dispune de armamentul necesar „pentru a raspunde” amenintarilor occidentale, a provocat amplificarea aversiunii fata de risc si cresterea plasamentelor in active considerate drept sigure, precum dolarul american, francul elvetian sau yenul japonez.


Indicele dolarului american fata de un cos al al altor principale sase monede, a urcat la 110,87 puncte, un nou maxim al ultimilor 20 de ani.

Euro a fost una dintre cele mai afectate monede si s-a depreciat la 0,9884 – 0,9978 dolari, ceea ce a facut ca media monedei americane sa atinga un nou maxim de 4,9764 lei.

Vanzarile de moneda unica au facut ca cea elvetiana sa se aprecieze pana la 0,9534 franci/euro astfel ca media ei a urcat de la 5,1035 la 5,1663 lei, care reprezinta un nou record.

Cursul euro a crescut la jumatatea saptamanii de la 4,9313 la 4,9436 lei, in timp ce tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,94 – 4,948 lei.

Este de asteptat ca BNR sa apere din nou pragul de 4,95 lei, care reprezinta principalul prag de rezistenta incepand cu septembrie trecut, cand a fost atins maximul de 4,9495 lei.

Pentru a obtine acest rezultat, banca centrala va avea la dispozitie si valuta obtinuta prin emisiunile de euroobligatiuni cu scadenta la 4 ani cu o dobanda de 5,1%/an, respectiv la 7 ani cu o dobanda de 6,7%/an. Finantele au atras de pe pietele externe o suma de 1,35 miliarde euro, fiind a patra operatiune de acest tip lansata in acest an.

Perspectiva ca inflatia sa depaseasca la sfarsitul anului prognoza BNR de 13,9%/an, a avut ca efect o crestere usoara a dobanzilor interbancare.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 7,91%, valoare stabilita vinerea trecuta, la 7,92%.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,06 la 8,07% iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 8,20%, nivel stabilit la inceputul acestei saptamani, la 8,22%.

Lira sterlina a scazut pana la 1,1304 dolari, minim al ultimilor 37 de ani, dar evolutia fata de euro a fost de apreciere astfel ca media ei a urcat la 5,6466 lei.

Chiar daca cererea de metal galben nu s-a majorat semnificativ, uncia fiind cotata in culoarul 1.662 – 1.676 dolari, aprecierea monedei americane a facut ca pretul gramului de aur sa urce la 267,8972 lei.

Monedele din regiune aveau o miscare asemanatoare cu a leului. Media celei maghiare s-a depreciat la 403,14 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,7449 zloti/euro.

Bitcoin scadea la 18.806 – 19.275 dolari iar ether la 1.317 – 1.360 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply