Puls VALUTAR. Euro a depasit paritatea cu dolarul, pentru prima data de la jumatatea lunii septembrie

Mentinerea pe plan international al unui nivel redus a aversiunii fata de risc si cresterea ofertei de valuta din piata locala, probabil vanzari facute de Finante, care beneficiaza de o prima transa a acordului PNRR, au permis leului sa se aprecieze fata de euro, dolar, care a pierdut peste 2%, si francul elvetian, care a scazut cu circa 1%.


Cursul monedei unice a coborat de la 4,9038 la 4,8793 lei, nivel comparabil cu cel din 8 septembrie. Dupa o deschidere la 4,903 lei, cotatiile au scazut rapid pana la 4,864 lei, dupa care ele au revenit spre 4,88 lei.

In ciuda evolutiei pozitive din ultimele zile, presiunea pe cursul euro/leu se va mentine, chiar daca el este folosit de BNR ca una dintre cele mai importante parghii pentru reducerea inflatiei. In opinia analistilor bancari, media euro de la sfarsitul anului va fi cuprinsa intre 4,95 si 5 lei.

Indicii ROBOR si-au mentinut evolutia ascendenta si se mentin la maxime care au mai fost atinse la inceputul lui februarie 2010.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 8,20 la 8,21%.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat, la randul sau, de la 8,30 la 8,31%, iar indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 8,42%.

Moneda unica a profitat de reducerea preturilor la energie si de o viitoare majorare a ratei de referinta de catre BCE si a revenit la paritatea cu dolarul, pentru prima data de la jumatatea lunii septembrie. Euro se tranzactiona in culoarul 0,9944 – 1,0048 dolari, iar media monedei americane a coborat de la 4,9684 la 4,8676 lei.

Cursul monedei elvetiene a coborat la 4,9194 lei, dupa ce euro a urcat la peste 0,99 franci/euro.

Declaratiile facute de noul premier britanic Rishi Sunak au linistit investitorii, dupa scurtul mandat al guvernului condus de Liz Truss, si perspectiva ca Banca Angliei sa majoreze rata de referinta cu 1 punct procentual la inceputul lunii trecute au apreciat lira sterlina iar cursul ei a crescut la 5,6349 lei.

Metalul galben a crescut la 1.655 – 1.674 dolari/uncie, insa deprecierea monedei americane a facut ca pretul gramului de aur sa coboare la 261,3694 lei.

In regiune, moneda maghiara a continuat sa fie ajutata de decizia Bancii Nationale a Ungariei de a introduce operatiuni zilnice de atragere de depozite de la bancile comerciale la o dobanda de 18%, iar media a scazut la 410,61 forinti/euro. La randul ei, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,7723 zloti/euro.

Scaderea monedei americane a permis bitcoin sa creasca la 20.060 – 20.769 dolari, iar ether a urcat la 1.458 – 1.553 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

 

Leave a Reply