Meciul vietii pentru luptatorul de K1 Raul Catinas, in cadrul galei GLORY din aceasta seara. Sportivul banatean il va infrunta pe nr. 1 mondial, croatul Antonio Plazibat UPDATE Raul Catinas, facut KO in doar 108 secunde

Mai sunt cateva ore pana cand lugojeanul Raul Catinas, cel mai iubit luptator de K1 din Banat, va urca in ring pentru a-si incrucisa manusile cu croatul Antonio Plazibat, numarul 1 mondial, in acest moment.


Meciul va avea loc, in aceasta seara, dupa ora 22, in gala gazduita de Maritim Hotel din Bonn, Germania, in cadrul GLORY, cea mai mare promotie de kickbox din lume.

Lupta se anunta extrem de dura, in conditiile in care si Catinas, si Plazibat sunt cunoscuti in lumea artelor martiale de contact drept puncheuri de knockout.

Chiar daca a stat o perioada pe margine si are o problema medicala la nivelul nasului, Catinas, la 34 de ani, este gata sa revina si este singurul care a acceptat un meci direct cu liderul mondial al clasamentului greilor, desi ocupa pozitia a 10-a, in acest moment.

Palmaresul lui Raul este unul impresionant in liga mondiala a kickboxingului profesionist, avand 41 de meciuri castigate, dintre care 33 prin KO, iar in anul 2013 a fost desemnat drept castigatorul titlului “KO of the year”. Adversarul sau, mai tanar, doar 28 de ani, are 21 de victorii, dintre care – 15 obtinute prin KO.

Ieri, a avut loc cantarul oficial, in prezenta echipei lui Raul Catinas, din care, alaturi de mentorii din Olanda, face parte si cunoscutul antrenor timisorean Alin Falcusan.

“Raul este extrem de montat pentru meciul din aceasta seara! Noi, antrenorii, am facut tot ce a depins de noi pentru a-l aduce in cea mai buna forma sportiva, pentru confruntarea cu Antoniuo Plazibat, si speram intr-o victorie.

Meciul este de trei reprize a cate 3 minute si vom urca pe ring, undeva, dupa ora 22, ora Romaniei. In cazul in care castiga acest meci, in calitate de challenger al numarului 1 mondial, Raul Catinas isi depune o candidature serioasa pentru titlul mondial al greilor din acest an”, ne-a declarant Alin Falcusan.

Meciurile din aceasta seara, din GLORY 82, pot fi urmarite in direct, la PRO ARENA, incepand cu ora 21. Sa-i tinem pumnii sportivului banatean in main event-ul serii, intr-unul dintre cele mai grele meciuri din cariera sa de luptator in circuitul K1. (Carla Radulescu)

UPDATE: Doar 104 secunde a rezistat luptatorul lugojean Raul Catinas in meciul cu Antonio Plazibat. Prins in corzi, romanul a incasat o serie de lovituri bine plasate ale croatului, iar arbitrul a decis sa puna capat confruntarii. Afectat de KO-ul rapid, Catinas a plecat din sala inainte ca arbitrul intalnirii sa ridice mana croatului.

Leave a Reply