Soferii bauti, drogati sau fara permis care a produc accidente mortale, inchisoare cu executare! Robert Cazanciuc anunta reluarea unui proiect de lege care a esuat „din ratiuni politice absurde”

Senatorul PSD Robert Cazanciuc (foto 2) anunta reluarea proiectului prin care niciun sofer baut, drogat sau fara permis care a produs un accident mortal sa nu mai poata scapa de pedeapsa cu inchisoarea.


„Legea Anastasia si filosofia care ucide. Romania ocupa, in anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc in Europa la numarul de morti in accidente rutiere. 1.779 de decese in total. Una dintre cauze o reprezinta consumul de alcool sau de substante interzise, pe langa neglijenta sau calitatea infrastructurii rutiere”, precizeaza Cazanciuc intr-o postare pe Facebook.

El aminteste ca, in anul 2019, a demarat o initiativa de modificare a legislatiei penale astfel incat niciun sofer baut, drogat sau fara permis care a produs un accident mortal sa nu mai poata scapa de pedeapsa cu inchisoarea.

Datele furnizate de Politia Romana si de Ministerul Justitiei arata o realitate sumbra: 20.000 de persoane trimise in fata instantelor de judecata in fiecare an pentru conducere fara permis, sub influenta drogurilor sau bauturilor alcoolice. Tot in fiecare an isi pierd viata sau sunt ranite grav, in accidente produse de cei care conduc fara permis, bauti sau drogati, aproximativ 500 de persoane. In Capitala, cel putin, in luna iulie, au fost descoperiti la volan mai multi soferi drogati decat bauti, mentioneaza acesta.

Din ratiuni politice absurde si in mod sfidator la adresa interesului general al societatii de a proteja in mod real viata si de a pune capat carnajului de pe sosele Romaniei, inclusiv prin pedepse foarte aspre care sa aiba un rol preventiv profund inhibitor, initiativa a fost respinsa de camera decizionala pentru ca «vine in contradictie cu filosofia actuala a Codului penal».

Astazi, de Ziua Internationala a Comemorarii Victimelor Accidentelor Rutiere, anunt public ca voi relua initiativa pentru modificarea legii impotriva soferilor care se urca la volan fara sa aiba dreptul de a conduce si provoaca accidente rutiere mortale.

Cu alte cuvinte, toti cei care cred ca pot conduce un autovehicul fara permis, bauti sau drogati trebuie sa stie ca vor merge direct la inchisoare in situatia in care vor produce un accident rutier soldat cu victime.
O initiativa in memoria lui Ciprian, Ion, Gheorghe, Alexandru si a celor 100 de persoane care au pierit pe sosele din data de 8 iunie 2021 (momentul votului de respingere din Camera Deputatilor) si pana astazi, din cauza unor «soferi» inconstienti.

In memoria Anastasiei, fetita care anul acesta, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberata de un sofer fara permis, intr-o goana nebuna prin localitate.

N.B. Numele Anastasia provine din cuvantul grecesc «anastas» care inseamna renastere (sau inviere). Pentru ca mortii de pe sosele nu vor invia, aceasta initiativa va renaste pentru a-i proteja pe cei dragi”, mai noteaza senatorul PSD.

(V.E.)

 

Leave a Reply