Acord de recunoastere! Un avocat acuzat de trafic de influenta si-a negociat cu procurorii DNA o pedeapsa de 1 an si patru luni de inchisoare cu suspendare

Un avocat din Baroul Prahova a fost trimis in judecata de procurorii DNA sub acuzatia de trafic de influenta, fiind acuzat ca ar fi cerut 25.000 de euro de la inculpat, caruia i-ar fi spus ca il va determina pe un magistrat sa schimbe incadrarea juridica a faptei de care era acuzat. Ar fi primit, in doua transe, 20.000 de euro.


Potrivit procurorilor DNA, in luna februarie 2022, avocatul, impreuna cu o alta persoana i-ar fi pretins 25.000 de euro unei client careia ii asigura asistenta juridica intr-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste. Din acesti bani ar fi primit, in perioada februarie – aprilie, in doua transe, suma totala de 20.000 de euro.

In schimbul banilor, l-a lasat pe clientul sau ”sa creada ca are influenta asupra unui magistrat si promitand ca il va determina pe acesta din urma sa schimbe incadrarea juridica din infractiunea de tentativa de omor in infractiunea de loviri sau alte violente, intr-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste, in care martorul avea calitatea de inculpat”, au explicat procurorii anticoruptie.

Acestia au aflat ca, in realitate, clientul avocatului era cercetat in dosarul respectiv pentru savarsirea unor infractiuni comise cu violenta si tulburarea linistii si ordinii publice, dar nu si tentativa de omor.

Pe 11 noiembrie 2022, procurorii anticoruptie au incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei cu cel considerat complicele avocatului. In prezenta aparatorului ales, acesta a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinute in sarcina sa – complicitate la trafic de influenta – si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia: un an si 4 luni inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani si interzicerea, pe o perioada de 2 ani de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat.

Urmeaza ca Tribunalul Dambovita sa se pronunte asupra acestei intelegeri.

Anchetatorii au dispus masuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile si imobile aflate in proprietatea celor doi inculpati, pana la concurenta sumei de 20.000 de euro. Dosarul avocatului a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploiesti cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza. (G.I.)

Leave a Reply