Puls VALUTAR. Euro si indicii ROBOR continua sa scada, inainte de sedinta de politica monetara a BNR

Evolutia pozitiva a leului fata de principalele valute, care a fost in 2022 cea mai stabila moneda din regiune, a continuat si joia aceasta. Cursul euro a scazut de la 4,9264 la 4,9243 lei. Piata valutara s-a deschis la 4,93 lei, cotatiile coborand apoi pana la 4,923 lei.


Analistii BCR anticipeaza pentru finalul lui 2023 un curs de schimb al euro de 5,05 lei. „Principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare care s-ar putea ajusta marginal daca preturile de import pentru energie vor fi mai scazute in medie fata de 2022″, observa cei de la BCR.

Primele sedinte ale pietei monetare din 2023 au evidentiat o accentuare a scaderii indicilor ROBOR, cu cateva zile inainte de sedinta de politica monetara a BNR, care se va desfasura in 10 ianuarie.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a coborat de la 7,53 la 7,50%, cea mai mica valoare incepand cu 22 iulie.

Cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,77 la 7,73%. Indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a scazut de la 8,07 la 8,05%.

Euro fluctua in culoarul 1,0579 – 1,0631 dolari, semn ca investitorii nu cred ca Fed va mentine o rata ridicata a dobanzii de referinta, iar media monedei americane a stagnat la 4,6388 lei.

Publicarea minutei ultimei intalniri de politica monetara („Beige Book”) ca oficialii Fed nu anticipeaza o reducere a dobanzii in 2023, insa pietele considera ca incetinirea economiei si inflatia din Statele Unite vor necesita o modificare a politicii monetare.

Media francului elvetian a scazut la 5,0041 lei iar cea a lirei sterline la 5,5809 lei.

Dupa cresterea de miercuri la circa 1.865 dolari, varf al ultimei jumatati de an, uncia a scazut la 1.845 – 1.855 dolari, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur sa coboare la 275,7687 lei.

Anul acesta plasamentele in metal galben se vor inmulti si vor ridica pretul acestuia, investitorii fiind interesati de active considerate drept „refugii”. Principala cauza este reprezentata de mentinerea aversiunii fata de risc si scaderea valorii actiunilor, la care se adauga incetinirea principalelor economii ale lumii si al majorarii dobanzilor de catre marile banci centrale, ceea ce va afecta si valoarea dolarului.

Bitcoin a testat, miercuri, atingerea pragului de 17.000 dolari si fluctua in culoarul 16.762 – 16.872 dolari. Ether se tranzactiona intre 1.246 si 1.259 dolari.

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply