Doi afaceristi condamnati in dosarul Valcov s-au prezentat la IPJ Olt pentru a fi incarcerati. Fostul ministru se pare ca a fugit in Italia

Doi oameni de afaceri care au fost condamnati definitiv in dosarul fostului ministru Darius Valcov s-au prezentat marti seara, 2 mai, la Inspectoratul de Politie Judetean Olt si au fost incarcerati.


”La data de 2 mai 2023, politistii Inspectoratului de Politie Judetean Olt au primit doua mandate de executare a pedepsei inchisorii, emise de catre Tribunalul Bucuresti, pe numele a doi barbati, in varsta de 42 de ani, respectiv 54 de ani, ambii din municipiul Slatina, judetul Olt. Cei doi barbati s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Olt si au fost transportati la Penitenciarul Craiova, in vederea executarii pedepselor privative de libertate”, a transmis, marti seara, IPJ Olt.

Sursa citata a precizat ca barbatul de 42 de ani a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie la o pedeapsa privativa de libertate de 3 ani, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la trafic de influenta, spalarea banilor si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Barbatul de 54 de ani a fost condamnat de Înalta Curte de Casatie si Justitie la o pedeapsa privativa de libertate de 3 ani si 6 luni, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la trafic de influenta, spalarea banilor si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Cei doi oameni de afaceri sunt Timofte Petre Bogdan si Tomescu Constantin Cristian, condamnati in acelasi dosar cu Darius Valcov. (V.E.)

Leave a Reply