Festivalul Ceau, Cinema! de la Timisoara: Cine sunt membrii juriului si care sunt primele proiectii speciale

„Inca doua lozuri” (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Intre revolutii” (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, si productia germana „Putem la fel de bine sa fim morti” (2022), care o are in rolul principal pe cunoscuta actrita timisoreana Ioana Iacob, vor putea fi vazute in cadrul unor proiectii speciale la a zecea editie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timisoara, ce va avea loc in perioada 12-16 iulie.


Ioana Iacob, Paul Negoescu si Vlad Petri vor face parte si din juriul care va acorda in acest an Trofeul Ceau, Cinema! “Razvan Georgescu”, in valoare de 1.000 de euro, oferiti de Groupama Asigurari, pentru cel mai bun film din competitie.

La mai putin de un an de la succesul cu „Oameni de treaba” (2022), regizorul Paul Negoescu revine cu comedia „Inca doua lozuri”, care are in prim-plan acelasi trio actoricesc din „Doua lozuri” (2016) – Dragos Bucur, Alexandru Papadopol si Dorian Boguta. Ei interpreteaza trei barbati dintr-un orasel de provincie care incearca sa se imbogateasca minand criptomonede, insa vor afla curand ca drumul pana la imbogatire este mult mai complicat. La proiectia de la Gradina de Vara Capitol vor fi prezenti Paul Negoescu si Alexandru Papadopol.

Castigator al premiului criticilor in sectiunea Forum a editiei din acest an a Festivalului de la Berlin, „Intre revolutii” va putea fi vazut in premiera la Timisoara la Ceau, Cinema!, in cadrul sectiunii dedicate documentarelor, Doc-minica, si in prezenta regizorului Vlad Petri. Doua femei separate de revolutii – una in Iran, alta in Romania – isi unesc destinele prin scrisorile pe care si le trimit, infruntand societatile in care traiesc.

Cunoscuta in cinematografia romana in special pentru interpretarea din „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari” (2018, regia Radu Jude), Ioana Iacob va prezenta la Ceau, Cinema!,  in premiera in Romania, cel mai recent film german in care are rolul principal, „Am putea la fel de bine sa fim morti” („We Might As Well Be Dead”).

In aceasta distopie inconfortabila, care a avut premiera mondiala la Berlinale, Ioana Iacob joaca un agent de securitate dintr-un bloc turn la marginea unei paduri, unde locuieste o comunitate care este unul dintre ultimele bastioane ale civilizatiei intr-o lume ce s-a destramat. La proiectie vor mai fi prezenti regizoarea Natalia Sinelnikova si co-scenaristul Viktor Gallandi. Prezenta filmului si a invitatilor din Germania la festival este posibila cu sprijinul Centrului Cultural German din Timisoara.

Mai multe informatii despre membrii juriului pot fi gasite pe ceaucinema.ro, precum si pe paginile Facebook si Instagram ale festivalului.

Cele sase filme din competitie vor fi anuntate in curand.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociatia Pelicula Culturala si fondat impreuna cu Asociatia Marele Ecran.

Proiectul face parte din Programul cultural national „Timisoara–Capitala Europeana a Culturii in anul 2023” si este finantat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timisoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. (I.P.)

 

Leave a Reply