Trei membri ai retelei de surdo-muti obligati sa vinda diverse produse in trenuri, arestati preventiv. Acestia s-au razbunat pe victimele care au colaborat cu procurorii

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus retinerea a 3 inculpati,  cercetati pentru savarsirea infractiunilor de  constituire a unui grup infractional organizat, trafic de persoane in forma continuata, santaj si razbunare pentru ajutorul dat justitiei.


In cauza s-a retinut si faptul ca, inculpatii au amenintat si au agresat parte din persoanele vatamate care au oferit date cu privire la activitatea infractionala.   

De asemenea, inculpatii, in mod constant au exercitat violente psihologice (jigniri, ameninitari, intimidare, urmarire si supraveghere) pentru ca persoanele vatamate sa accepte sa lucreze in beneficiul grupului infractional organizat, sa nu isi castige existenta pe cont propriu, sa fie supuse si sa nu formuleze denunturi catre autoritati.

Totodata, pe parcursul activitatii infractionale, membrii grupului au crescut in mod constant pretentiile financiare solicitand sume din ce in ce mai mari de la persoanele vatamate, prin exercitarea de violente psihice si/sau fizice. In urma perchezitiilor domicilare efectuate au fost identificate si ridicate mai multe mijloace de proba.

A fost instituita masura sechestrului asigurator asupra  a trei apartamente situate in municipiul Bucuresti si a mai multor conturi bancare, in lei si euro. A fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva a inculpatilor, pentru o perioada de 30 de zile.   

Reamintim ca, in 24.06.2023, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, impreuna cu politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti au pus in aplicare 6 mandate de perchezitie domiciliara in municipiul Bucuresti si pe raza judetelor Ialomita, Galati si Timis, intr-o cauza privind savarsi

rea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de persoane, santaj in forma continuata si fals material in inscrisuri oficiale.

In cauza s-a retinut faptul, in anul 2017, mai multi suspecti (persoane cu dizabilitati auditive si de vorbire) au constituit un grup infractional organizat, in scopul principal de savarsire a infractiunii de trafic de persoane, prin exploatarea prin munca a persoanelor cu deficiente auditive si de vorbire.

Suspectii au racolat persoanele vatamate (surdo-mute) din perimetrul Garii de Nord si le-au constrans sa comercializeze diverse obiecte, in trenuri, ulterior insusindu-si in totalitate sumele astfel obtinute.  In situatia in care  persoanele vatamate au refuzat, au fost amenintate,  date jos din trenuri si puse  in imposibilitatea de a desfasura activitati conform propriei vointe. 

De asemenea, gruparea infractionala organizata a adapostit victimele intr-o garsoniera de cativa metri patrati, situata in apropierea Garii de Nord, si prin constrangere morala si/sau fizica le-au determinat sa realizeze zilnic activitati de comert, pe diverse curse feroviare, sumele astfel obtinute fiind insusite aproape in totalitate de membrii gruparii.

Ulterior racolarii, in vederea exploatarii prin munca fortata,  liderii grupului infractional organizat au determinat o parte dintre persoanele vatamate, sa le remita suma de 5000 euro, in schimbul promisiunii ca le vor sprijini in obtinerea de documente false, pe baza carora sa beneficieze de ajutor social in Italia.  In fapt, sumele de bani astfel obtinute de la statul italian au fost insusite, in totalitate, de catre grupul infractional organizat.

Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu  politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti.

Actiunea  abeneficiat de sprijinul politistilor din cadrul brigazilor de combatere a criminalitatii organizate Galati si Timisoara, precum si al jandarmilor Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei si Gruparii de Jandarmi Mobila Timisoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Centrala de Analiza a Informatiilor din Politia Romana. (Vlad Enciu)

Foto: arhiva

Leave a Reply