Director de scoala din Timis, gasit mort in zona portului din Mangalia. Prof. dr. Sorin-Daniel Faur avea doar 33 de ani

Un profesor din Timis in varsta de doar 33 de ani si-a pierdut viata in timp ce se afla in concediu pe litoral. Profesorul Sorin Daniel Faur, directorul Scolii Gimnaziale Nr. 12 din localitatea Maguri, Lugoj, a fost gasit mort, marti dimineata, in zona portului din Mangalia.


„Politistii de la Serviciului de Politie Transporturi Maritime – Postul de Politie Transporturi Navale Mangalia au fost sesizati cu privire la faptul ca a fost gasit cadavrul unui barbat, posibil inecat. Politistii deplasati la fata locului au constatat ca cele sesizate se confirma, fiind vorba de un barbat, de 33 de ani. Echipajul de pe ambulanta a declarat decesul acestuia.

In urma examinarii exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violenta. Cadavrul a fost transportat la morga, in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzelor decesului. Politistii efectueaza cercetari intr-un dosar penal pentru ucidere din culpa”, a transmis IPJ Constanta.

Pe retelele de socializare, toti cei care l-au cunoscut si apreciat au transmis mesaje de condoleante.

“Cu durere in suflet ne despartim de Domnul Prof. Dr. Directorul Faur Sorin – Daniel! Dumnezeu sa va odihneasca in pace in Slava Lui! A stiut sa fie sef, coleg, prieten si frate!”, “Aceste cuvinte le spun cu durere in suflet, imi pare foarte rau ce sa intamplat cu Domn profesor. Sorin-Daniel Faur nu trebuia se implete asta cu Profesorul nostru drag. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Amin”, au transmis apropiatii.

Si Inspectoratul Scolar Judetean Timis a transmis un mesaj: „Comunitatea noastra scolara este mai saraca prin decesul directorului Scolii Gimnaziale nr. 12, sat Maguri, mun. Lugoj, prof. dr. Sorin Daniel Faur, la doar 33 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca”.

„Astazi am aflat cu tristete si profund regret ca timpul s-a scurs prea devreme pentru colegul nostru, prof. dr. Sorin-Daniel Faur, un om deosebit, un profesor eminent. Suntem cu sufletul alaturi de familia indurerata. Drum lin in imparatia cea fara de sfarsit!”, a transmis si Scoala Gimnaziala „Anisoara Odeanu” din Lugoj. (Eva Theodorescu)

Leave a Reply