Inca 14 blocuri din Timisoara urmeaza sa fie reabilitate termic, printr-o investitie de 23 milioane de lei. VEZI strazile pe care sunt situate cele peste 600 de apartamente

Consilierii locali vor aproba astazi solutiile revizuite pentru reabilitarea termica a unui numar de 14 blocuri din Timisoara, cu o valoare totala a lucrarilor de peste 23 de milioane de lei (TVA inclus). Astfel, peste 600 de apartamente vor intra in procesul de eficientizare energetica, prin programul POR 2014-2020.


Cele 14 blocuri pentru care va fi aprobata solutia revizuita sunt situate la urmatoarele adrese: 

  • Bd. Take Ionescu, nr. 39;

  • Bd. Take Ionescu, nr. 57;

  • Str. Deliblata, nr.21;

  • Str. Brandusei, nr. 12;

  • Str. Brediceanu, nr. 13-15;

  • Calea Torontalului, nr. 14;

  • Str. Dambovita, nr. 22 A;

  • Str. Dropiei nr. 7;

  • Aleea Azurului, nr. 7;

  • Aleea Martir Nagy Eugen, nr. 16;

  • Str. Maresal Alexandru Averescu, nr. 70 ;

  • Intrarea Sepia, nr. 10;

  • Intrarea Cerceilor, nr. 2, bl. D65;

  • Str. Dumitru Kiriac, nr. 2, 2A.

Mentionam ca 68 de blocuri se afla in programul de reabilitare energetica cu fonduri europene. Primaria Timisoara a reusit sa deblocheze lucrarile la aceste imobile, dupa ce a demarat procesul de revizuire a solutiei tehnico-economice de reabilitare termica pentru fiecare dintre cele 68 de blocuri. 

Noua solutie presupune izolarea termica cu vata minerala bazaltica, mai eficienta, dar mai costisitoare fata de solutia anterioara.

Schimbarea solutiei tehnico-economice a condus la majorari de preturi ale lucrarilor de executie, prin urmare pentru fiecare dintre aceste imobile s-a reluat intregul proces care include evaluarea proiectelor, aprobarea noilor solutii in Consiliul Local, lansarea licitatiilor, semnarea contractelor, predarea amplasamentelor si, in cele din urma, inceperea lucrarilor.

Din totalul de 68 de blocuri, pana in prezent, 10 au fost izolate termic, iar alte 20 se afla in diferite faze de executie.

Luna aceasta, in 23 august, vor fi deschise licitatiile pentru inca 5 blocuri.

In cazul a 15 imobile, licitatiile sunt in curs, in timp ce pentru alte 5 se pregatesc documentele necesare lansarii licitatiilor.

Izolarea termica a blocurilor asigura un confort termic sporit in locuinta, este o bariera impotriva umiditatii si a zgomotului exterior. Totodata, prin realizarea izolatiei se elimina pierderile de energie si, in concluzie, se reduce valoarea facturilor pentru incalzirea, respectiv racirea apartamentelor. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)

 

Leave a Reply