Contractul provizoriu de salubrizare a strazilor Timisoarei, respins la vot in Consiliul Local. Peste 8 milioane de euro, la “cheremul” administratiei USR pana dupa alegerile locale de anul viitor

Consilierii liberali si cei social-democrati din Consiliul Local Timisoara nu au fost de acord cu propunerea administratiei locale, de a aproba un contract provizoriu de salubrizare a strazilor Timisoarei, pe o perioada de 18 luni, in valoare de 42 milioane de lei. Numarul de voturi „pentru” a fost de doar 13, prea putine pentru ca acest proiect sa treaca.


Primarul Dominic Fritz i-a acuzat pe consilierii PSD si pe cei liberali, care nu au sustinut demersul lansat de edilii sefi, ca vor sa lase orasul fara curatenie. Daca social democratii Radu Toanca si Andra Lapadatu au votat impotriva, (aproape) toti liberalii prezenti in sedinta ordinara au decis sa nu voteze. In consecinta, numarul minim de voturi necesare nu a fost atins. Aceasta desi viceprimarul Cosmin Tabara a votat la fel ca si colegii sai din conducerea administrativa a Timisoarei.

De asemenea, votul lui Andrei Mester, cel ales pe listele USR si dat ulterior afara din partid pentru ca nu mai vota cum ii cerea formatiunea, a contat. Nu au fost adunate voturile necesare, asa ca, cel putin deocamdata, proiectul a picat.

Cei de la PSD au spus ca nu e normal ca un asemenea proiect de hotarare, cu o asemenea valoare financiara, sa fie prezentat consilierilor cu doar cateva cateva ore inainte de vot, ceea ce a dus la votul negativ.

De asemenea, Radu Toanca a mai intrebat de ce e nevoie de 18 luni pentru a se face o noua licitatie, dupa cum consemneaza Ziua de Vest.

Dupa rezultat, primarul Fritz a fost atat de nervos, incat a cerut terminarea sedintei de plen, chiar daca nu era el presedinte de sedinta. De asemenea, la interventia consilierului PSD, Radu Toanca, la capitolul interpelari, a cerut ca acesta sa-si intrerupa prezentarea, avand in vedere ca e o sedinta de plen extraordinara, chiar daca era cea ordinara, lunara.

De asemenea, Fritz a mai anuntat ca va convoca, cat de repede posibil, o noua sedinta, unde proiectul sa fie supus din nou la vot. Cel mai probabil, luni… (I.P.)

Leave a Reply