Vanatorii si pescarii din Timis, chemati la „urne” pentru a-si alege noul presedinte. Desi avea mari sanse de a fi reales in functie, Puiu Oprea s-a retras din cursa / UPDATE Vezi cine este noul sef al AJVPS Timis

Dupa excluderea din Asociatia Judeteana de Vanatoare si Pescuit Sportiv (AJVPS) Timis a fostului presedinte, Tiberiu Lajos, membrii asociatiei au fost convocati, astazi, la aproape patru luni si jumatate de la „cartonasul rosu” acordat fostului arbitru de fotbal, sa-si aleaga un nou conducator.


De fapt, comunicarea in interiorul AJVPS Timis a avut de suferit in privinta acestor alegeri, mai cu seama dupa ce candidatul cu sanse reale sa fie reales in aceasta functie, Puiu Oprea (foto 1), a fost convins sa nu se mai prezinte la concurs.

Aceste disfunctionalitati au fost punctate de Mircea Todorescu, organizator grupa Moravita, care a criticat faptul ca desemnarea candidatilor s-a facut in secret, fara o dezbatere larga in cadrul asociatiei.

„Dupa cum stiti, joi (azi, n.red.) au alegeri in AJVPS TIMIS pt functia de Presedinte al Asociatiei.

Candidati sint urmatorii colegi: MARIS COSMIN (Clubul Pescarilor Timisoara), BOGDAN PANDURU (Clubul Pescarilor Lugoj), HODONEANTU LAMBERT DAN (Clubul Vinatorilor Timisoara). Aceasta informatie, cred ca era normal sa fie pusa pe siteul Asociatiei noastre, dar ca de obicei, suntem… doar platitori de cotizatie. Poate ar trebui sa facem o analiza a fiecarui candidat, care doreste sa ne reprezinte”, a fost mesajul lui Mircea Todorescu.

Vom reveni cu amanunte de la aceste alegeri tensionate si numele viitorului presedinte al AJVPS Timis.

Potrivit unor informatii din interiorul asociatiei, se anunta o batalie puternica intre Cosmin Maris (foto 2), arbitru international de vanatoare, si Dan Lambert, care detine functia de vicepresedinte Vanatoare, cu atributii de presedinte, in timp ce avocatul Bogdan Panduru, fostul mare sustinator al presedintelui exclus din asociatie, pare sa fie in pozitia privilegiata de a arbitra aceasta inclestare de forte… (I.P.)

UPDATE: In urma voturilor legal exprimate, noul presdinte al AJVPS Timis este Hodoneantu Lambert Dan, care a obtinut 48 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, Cosmin Maris, a fost votat de doar 23 de membri. Avocatul Bogdan Panduru s-a retras din competitie. 

Leave a Reply