VIDEO / Timisoara isi onoreaza eroii, la comemorarea a 34 de ani de la Revolutia din 1989

Aceste zile stau sub semnul comemorarii Revolutiei Romane din 1989, a carei flacara s-a aprins la Timisoara. Institutiile de cultura din subordinea Primariei Municipiului Timisoara, Casa de Cultura, Filarmonica Banatul, Centrul de Proiecte si asociatiile de revolutionari, institutii de invatamant, alti actori sociali au colaborat la pregatirea unui program bogat pentru a marca acest moment istoric deosebit. Vor fi numeroase workshop-uri, dezbateri, expozitii, concursuri, proiectii de film si concerte.


Sambata, 16 decembrie 2023, de la ora 15, in sala Filarmonicii Banatul, a avut loc Sedinta festiva a Consiliului Local, la care au luat parte reprezentantii asociatiilor de revolutionari, ai institutiilor publice, oficialitati, consilieri locali.

„Timisoara are responsabilitatea de a face vizibile vietile timisorenilor care au avut curaj atunci, in 1989. Comemoram eroismul lor, dar ne amintim si faptul ca ei s-au ridicat impotriva unui sistem injust. Au inteles ca lupta pentru drepturile fundamentale ale oamenilor: libertate, democratie si toleranta. Timisoara a avut in acea perioada nu doar curaj, ci si viziune. Proclamatia de la Timisoara, redactata la putin timp dupa Revolutie, a fost un program care deschidea drumul pentru o Romanie europeana si libera. Ziua de astazi este o zi a recunostintei, dar si a misiunii noastre mai mari, pentru oras, tara si pentru Europa”, a transmis primarul Dominic Fritz.

In aceeasi zi, la Filarmonica „Banatul” a avut loc concertul vocal-simfonic extraordinar: RECVIEM „IN MEMORIAM”. Concertul, o premiera, este dedicat victimelor comunismului, fiind realizat prin colaborarea mai multor compozitori din Polonia, Cehia,  Slovacia, Germania, Ungaria Bulgaria, Romania. Spectacolul va fi prefatat de dialogul „In memoriam. Laborator de idei si sunete”, la care sunt invitati Neculai Constantin-Munteanu si Emil Hurezeanu.

Elevii de gimnaziu si liceu participa la concursul de istorie „REMEMBER 89 – momente, locuri, oameni, fapte”, iar liceenilor le este dedicat concursul de arte vizuale cu tema „34 de ani de la Revolutia romana, comemorata de elevii Timisoarei”. Tot tinerilor li se adreseaza concursul interactiv, de tip „treasure hunt”, CIRCUIT 89.

Vom avea lansari de reviste (Memoria 1989, nr. 32 , Noua Revista a Drepturilor Omului, nr.4/2023) si de carte „Adio CEAUSESCU. Trei tineri din Romagna dincolo de Cortina de Fier”, de Andrea Riceputi si Maurizio Paganelli.

La Memorialul Revolutiei va putea fi admirata expozitia „Gulag”, realizata de Platforma pentru Memorie si Constiinta Europeana. Tot aici va rula filmul „Dittatura Last Minute – Aventurile unor italieni in Est”. Spatiul gazduieste si expozitia „Timisoara vazuta prin alti ochi”, dedicata persoanelor cu deficiente de vedere.

Pe podul de la Maria, vor fi expuse fotografii din zilele Revolutiei, semnate de Constantin Duma.

La scena din Piata Victoriei, serile vor rasuna colinde in diverse interpretari – de la Paula  Paula Seling & Corala Contrast, la Ansamblul Timisul si MA RA MU. Tot in piata centrala a orasului va avea loc si un inedit show de lasere.

Vom aprinde si in acest an „candelele nemuririi” in Piata Victoriei, iar la Biserica Martirilor se va oficia Sfanta Liturghie cu priveghere. In 17 decembrie, zi de doliu, vor avea loc depuneri de coroane, slujbe religioase si un parastas in memoria victimelor Revolutiei.

La Cinema Timis vor rula: pelicula Libertate, in regia lui Tudor Giurgiu, scurt metraje si filme documentare despre Revolutie. Spectacolul de teatru „ieri SI astazi” si lansarea volumului „Revolutia sufletelor noastre” de Radu Reja, vor fi gazduite de Sala Lira.

Pe 20 decembrie, la ora 12, sirenele vor marca dobandirea, de catre Timisoara, a statutului de oras liber de comunism, iar de la 6 seara, in Piata Victoriei, suntem impreuna la ROCK FOR REVOLUTION.

Pana in 7 ianuarie, la Biblioteca Centrala a Universitatii Politehnica, poate fi vizitata expozitia „Istorii din ‘89 in benzi desenate”, primul album de benzi desenate despre evenimentele din decembrie 1989 publicat in Romania. (Primaria Timisoara)

Programul detaliat al evenimentelor poate fi accesat la urmatorul link:

https://www.primariatm.ro/2023/12/12/evenimente-dedicate-comemorarii-revolutiei-din/

Leave a Reply