Puls VALUTAR / Lira sterlina s-a apreciat fata de euro, dupa ce Banca Angliei a decis mentinerea unui nivel mai ridicat al dobanzii

Chiar daca BNR a decis, marti, sa continue cu o dobanda de referinta de 7%/an, tendinta de scadere a dobanzilor interbancare s-a mentinut si la jumatatea acestei saptamani, in conditiile unei lichiditati ridicate.


Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 6,15 la 6,14%, cea mai mica valoare incepand cu data de 10 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 6,19 la 6,17%, cel mai redus nivel incepand cu data de 6 iunie 2022. Indicele la 12 luni a coborat de la 6,20 la 6,18%, minim care nu a mai fost atins din data de 23 mai 2022.

Tranzactiile din piata valutara locala se realizau in culoarul 4,974 – 4,977 lei, valori identice cu cele de marti, iar cursul euro a scazut marginal de la 4,9761 la 4,9752 lei.

Cererea de moneda americana s-a mentinut mai mare decat de cea europeana, iar cotatiile se situau la 1,0855 – 1,0855 dolari/euro, ceea ce a ridicat cursul bancnotei verzi de la 4,5724 la 4,5762 lei.

Aprecierea dolarului s-a datorat rezistentei pe care a aratat-o economia SUA la majorarea dobanzilor, care a inglobat circa 75% din efectele politicii monetare a Rezervei Federale americane, conform unor declaratii ale oficialilor FMI. Pe de alta parte, Christine Lagarde, presedintele BCE, a afirmat ca institutia pe care o conduce este pregatita sa inceapa taierea dobanzilor la inceputul verii 2024.

Cresterea din decembrie a inflatiei anuale din Regatul Unit la 4%, de la 3,8%, in noiembrie, evolutie care poate impune Bancii Angliei mentinerea unui nivel mai ridicat al dobanzii, a apreciat lira sterlina fata de euro astfel ca media monedei britanice a crescut de la 5,7747 la 5,8027 lei. In schimb, francul elvetian a continuat tendinta descendenta manifestata in ultimele zile, iar media a scazut la 5,3004 lei.

Majorarea cererii de moneda americana a depreciat metalul galben la 2.018 – 2.028 dolari/uncie, iar pretul gramului de aur a alunecat la 297,9899 lei.

Mediile monedelor din regiune se depreciau marginal fata de euro la 380,93 forinti, respectiv la 4,3978 zloti.

Bitcoin se mentinea in jurul valorii de 43.000 dolari si fluctua in culoarul 42.501 – 43.165 dolari. Ethereum tranzactiona intre 2.533 si 2.591 dolari, valori apropiate de cele de marti. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply