ANAF, gazda unei vizite de studiu a inspectorilor Serviciului Fiscal de Stat din Republica Moldova

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a fost, in perioada 16-18 ianuarie 2024, gazda unei vizite de studiu din partea Serviciului Fiscal de Stat din Republica Moldova, care a avut ca obiectiv schimbul de experienta pe tema implementarii schimbului automat de informatii pentru conturile financiare (AEOI).


Agenda vizitei de studiu a urmarit studierea practicii Romaniei in ceea ce priveste modalitatea de implementare, din perspectiva organizationala si tehnica, a schimbului automat de informatii pentru conturile financiare (AEOI).

Astfel, la discutii au participat experti in domeniul tematicilor vizate din cadrul Directiei Generale de Informatii Fiscale, Unitatii de Management al Informatiei si Centrului National pentru Informatii Financiare.

Acest demers are un impact semnificativ in ceea ce priveste acordarea directa de asistenta tehnica bilaterala in calitatea noastra de stat membru UE, avand ca obiectiv central dezvoltarea capacitatii institutionale a omologilor nostri din Republica Moldova si a relatiilor bilaterale, pe filiera administrarii fiscale. (ANAF)

Leave a Reply