Fornetti Romania, despre incendiul de la depozitul din Timis: “Nefericitul incident nu va afecta deservirea partenerilor de franciza din tara”

Dorim sa va comunicam faptul ca luni, 22 ianuarie 2023, in jurul orei 16, la sediul companiei noastre din judetul Timis a fost observat un fum gros provenind de la unul din depozite. Alarma de incendiu a pornit automat, iar fortele de interventie, pompierii, au fost chemati de urgenta.


Pana la sosirea echipajelor speciale, toti angajatii companiei prezenti la acea ora la fabrica au fost evacuati, in siguranta, in afara zonei periculoase.

Incendiul a afectat o suprafata de aproximativ 1500 mp, depozitele si anexele din curtea exterioara, spatii in care erau depozitate materiale de marketing, cuptoare pentru magazinele de franciza, lazi frigorifice, echipamente pentru personalul fabricii si materiale de papetarie.

Din fericire, nici o persoana nu se afla in depozite la ora izbucnirii incendiului, nefiind nici o victima sau personal care sa fi avut nevoie de ingrijiri medicale. Fabrica, zona de productie, birourile, depozitele de marfa finita si depozitele de materii prime nu au fost afectate de flacari, ele fiind perfect functionale. Totodata, nefericitul incident nu va afecta deservirea partenerilor de franciza din tara.

Nu se cunosc, la aceasta ora, cauzele si motivul de la care a pornit incendiul. Totodata, nu sunt informatii nici in ceea ce priveste valoarea pagubei materiale. In dimineata zilei de 23 ianuarie, organele de cercetare au sosit la sediul companiei noastre pentru a face investigatiile necesare.

Dorim sa exprimam multumirile si intreaga noastra recunostinta numeroaselor echipe de interventie, pompierilor sositi rapid la fata locului, medicilor de pe ambulanta si SMURD, personalului de la ISU, Politiei, presei si tuturor celor care s-au oferit sa sprijine compania si angajatii. (Doris Bociort, PR Fornetti Romania)

Leave a Reply