Scandal la adapostul pentru caini de langa Timisoara, dupa ce o tanara a dezvaluit in ce conditii mizere sunt tinute cele peste 500 de animale

Cristina Iulia Ciobota, o tanara din Timisoara, iubitoare de animale, a mers marti la adapostul de caini Danyflor pentru a salva un caine a carui „poveste” fusese facuta publica, in urma cu cateva zile, pe Facebook. Cainele se adapostea de cateva luni in cimitirul din Calea Sagului si ajuns in atentia unei doamne care i-a cautat si i-a gasit o persoana din Austria dispusa sa il adopte.


Primul pas a fost ca cineva sa-l ia si sa se ocupe de vaccinuri, carnetul de sanatate si pasaport. Doamna inimoasa a cerut ajutor pe facebook, dar, la doar o zi de la acel anunt, cainele a disparut din cimitir, luat de hingherii de la Danyflor.

Care, dupa ce au vazut valva de pe reteaua de socializare si-au adus aminte ca sunt platiti de Primaria Timisoara sa-si faca datoria.

Cristina Iulia Ciobota s-a oferit sa scoata cainele din adapostul Danyflor si sa-l pregateasca pentru plecarea din Austria, insa a ramas teribil de socata dupa ce a vazut in ce conditii mizere sunt tinute animalele care asteapta sa fie adoptate.

Cand am pasit pe usa aceea, inainte de care lumea mai parea macar un pic normala, si am intrat in locul unde am vazut si auzit minim 500 de caini care latrau toti la unison, mi s-a cutremurat pamantul sub picioare. Mi s-a interzis clar sa fac poze, am doar un filmulet de 5 secunde pe care nici nu-mi amintesc cand si de ce de l-am filmat. Socul pe care l-am trait este imposibil de descris in cuvinte.

Daca ar fi sa il exprim in emotii as spune GROAZA, si o tristete atat de profunda care mi-a pornit instant lacrimile. Cainii mor acolo, se mananca intre ei, se bat pentru mancare si spatiu, in timp ce MAFIOTII isi umplu conturile cu banii facuti pe vietile distruse ale acestor animale vinovate doar ca s-au nascut in tara asta ce duhneste mai rau decat “adapostul”, scrie Cristina Iulia Ciobota pe pagina sa de Facebook, facand si o promisiune. „Si nu stiu prin ce modalitate, cu ce arme, cu ce resurse, dar am sa caut sa starpesc raul asta de la radacina.”

In 23 octombrie 2023, administratia Fritz a atribuit, fara nicio procedura concurentiala de ofertare, contractul 157/2023, in valoare de 1.045.200 de lei fara TVA, respectiv de 1.243.788 de lei cu TVA inclusa (253.834,3 euro), firmei SC Danyflor SRL, singurul agent economic care s-a aratat interesat sa raspunda chemarii Primariei Municipiului Timisoara in legatura cu aceasta afacere.

Potrivit jurnalistilor de la Ziua de Vest, initial, valoarea maxima estimata de autoritatea contractanta pentru asigurarea acestor servicii era cu 3.020,89 de lei fara TVA mai mare decat suma solicitata de SC Danyflor SRL.

SC Danyflor SRL, compania care si-a adjudecat acest contract, este detinuta, potrivit informatiilor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), de un anume Ionel Puscas, din satul Sag, comuna Sag, judetul Timis.

In anul 2022, firma a avut o cifra de afaceri de 3 154 663 lei, un profit de 526 939 lei si 13 angajati. (V.E.)

Leave a Reply