Tramvaiul 4, din nou pe linii! Un proiect de peste 100 milioane de lei al Primariei Timisoara, reabilitarea Bulevardului Cetatii, a ajuns la final

Impreuna cu 40 de copii, primarul Dominic Fritz a inaugurat astazi reluarea circulatiei tramvaielor pe Bulevardul Cetatii din Timisoara. Artera a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, de la infrastructura de utilitati din subteran, pana la liniile inierbate de tramvai, patru benzi de circulatie rutiera, trotuare, piste de biciclete si spatii verzi.


Dupa trei ani de santier, de azi tramvaiul merge din nou pe Bulevardul Cetatii. Este un pas mare pentru transportul in comun in Timisoara, un oras cu o traditie de 155 de ani de transport cu tramvaiul.

Vreau sa multumesc in primul rand tuturor celor care locuiesc in cartier, pentru ca stiu ca a fost un santier greu, dar necesar. Am deschis aceasta zi cu un grup de copii care au facut un concurs de istorie a tramvaielor din Timisoara, mergand cu tramvaiul.  Este inca un semnal ca proiectul de pe Cetatii este o investitie pentru toti timisorenii, pentru copii, pentru seniori si pentru urmatoarele generatii”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Primaria Municipiului Timisoara, impreuna cu Casa de Cultura a Municipiului Timisoara si Societatea de Transport Public Timisoara au organizat evenimente pentru a marca refunctionalizarea acestei importante strazi a orasului. Copiii care invata in scolile din zona au luat parte la un concurs pe tema istoriei tramvaielor din Timisoara.

Cei mici au parcurs cu tramvaiul intregul bulevard, avand anumite sarcini de indeplinit in fiecare statie. Castigatori au fost cu totii, pentru ca au invatat lucruri noi si interesante despre Timisoara, au lucrat in echipa, s-au distrat si au fost rasplatiti cu diplome si premii.

Nici cei mari nu au fost uitati. Lor le este dedicat concursul „Din albumul bunicilor”. Toti cei interesati pot trimite fotografii vechi cu Bulevardul Cetatii, pe pagina de Facebook a primariei (in comentariul la postarea dedicata acestui subiect) sau pe adresa de email comunicare@primariatm.ro si pot primi premii constand in abonamente si bilete pentru transportul in comun, oferite de STPT. Concursul se desfasoara in perioada 19-25.02.2024.

Pe Cetatii circula de azi tramvaiele 4 si 7, ambele cu plecare de la statia situata la intersectia cu Calea Torontalului (Ciocanul). Ambele ajung in Piata 700, zona centrala, Balcescu, dupa care tramvaiul 4 merge pe Calea Martirilor pana la AEM, iar tramvaiul 7, inspre Fratelia si Dambovita.

Primaria Municipiului Timisoara a derulat un amplu proiect de investitii pe Bulevardul Cetatii. Zona reabilitata cuprinde tronsonul de la intersectia cu Calea Bogdanestilor pana la intersectia cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de intoarcere, pe o lungime de 1.81 km.

„E un proiect care a inceput acum 15 ani, cand, in decembrie 2009, primarul Ciuhandu a aprobat Studiul de fezabilitate in Consiliul Local. Sunt mandru de echipa care a tras tare in ultimii 3 ani sa-l transforme din hartie in realitate, asa cum au asteptat foarte multi timisoreni” a mai precizat primarul Dominic Fritz.

Linia de tramvai a fost refacuta si modernizata pe o lungime de peste 1,5 km, au fost amenajate 10 statii de tramvai, sistemul rutier a fost reabilitat pe o suprafata de peste 25.000 mp, trotuarele de pe toata lungimea traseului au fost, de asemenea, refacute. S-au amenajat peste 20.000 de mp de spatiu verde, noi piste pentru biciclisti si au fost plantati peste 400 de arbori. Retele de apa-canal, termoficare, iluminat public au fost schimbate si cablurile aeriene au fost introduse in subteran.

Valoarea totala a proiectului este de 110.805.689 lei, din care cofinantarea UE (prin Programul Regional Vest 2021-2027) este de 66.631.207 lei. Municipiul Timisoara si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest au semnat contractul de finantare nerambursabila la finalul anului trecut. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)

Leave a Reply