Liderul PSD Timis, dupa ce a racolat peste 20 de primari si viceprimari de la alte partide: “Cand au batut la usi inchise, am incercat sa le deschidem impreuna si am reusit”

Liderul PSD Timis, Alfred Simonis, care detine si functia de presedinte interimar al Camerei Deputatilor, este vedeta politica a ultimelor zile, dupa ce a racolat peste 20 de primari si viceprimari de la partidele cu care se va “bate” la alegerile locale din iunie 2024, in special de la PNL.


Edilii au acceptat sa se alature marii familii a PSD, dupa cum a subliniat unul dintre noii membri ai partidului, cu convingerea ca vor avea tot sprijinul pentru a duce la bun sfarsit proiectele comunale aflate in implementare sau pe cele aflate, deocamdata, doar pe hartie

“Doua zile intense, doua zile in care echipei Partidului Social Democrat s-au alaturat oameni performanti, respectati in comunitatile lor, care au demonstrat in repetate randuri ca sunt oameni gospodari.

Da, recunosc, i-am ajutat pe fiecare in parte sa isi duca la bun sfarsit multe proiecte, nefiind proiecte personale, ci ale locuitorilor din fiecare comuna in parte. Cand au batut la usi inchise, am incercat sa le deschidem impreuna si am reusit.

Le multumesc ca au venit alaturi de noi si sunt convins ca vor fi primari in continuare. Petru Roman (Deta), Luchian Savu (Sandra), Saveta Moldovan (Foeni), Bogdan Savulescu (Uivar), Nicolae Birau (Varias), Bono Cucalan (Dudestii Vechi), Ioan Munteanu (Liebling), Stoica Danut Toma (Gavojdia), Costel Medelean (Tomesti), Sirgean Tanasin (Cenei) si Ionica Breje (Checea) sunt primarii in functie care de astazi reprezinta PSD.

Totodata, ni s-au alaturat mai multi viceprimari, unii dintre ei urmand sa candideze pentru functia de primar: Lucian Ababei (Jamu Mare), Iosif Minnich (Sanandrei), Cristian Cerba (Gottlob), Iulian Olaru (Voiteg), Cosmin Chira (Remetea Mare), Adrian Boboi (Sacalaz) si Eugen Iercu (Masloc). Echipa creste si e tot mai puternica”, este mesajul transmis pe Facebook de Alfred Simonis, presedinte PSD Timis si presedinte interimar al Camerei Deputatilor. (Mara Ion)

Leave a Reply