La Soluzione Migliore! Un film artistic turnat in Timisoara si Italia, in 2009, poate fi vizionat in aceasta seara la Cinema Victoria

In amintirea actorului Christo Jivkov (1972-2023), cunoscut mai ales pentru rolul Apostolului Ioan din filmul The Passion of the Christ (regizat de Mel Gibson), va invitam sa va alaturati proiectiei speciale a peliculei La Soluzione Migliore , filmata in Timisoara si in Italia in anul 2009. Proiectia, care va avea loc in aceata seara, 10 aprilie, de la ora 20, va fi urmata de o discutie cu actorul Ovidiu Mihaita (Teatrul Aualeu) si o parte din echipa filmului.


Filmul La Soluzione Migliore, regizat de Luca Mazzieri si produs de catre Lezard Films si Petru Dorobantu (Timisoara), este o drama care aduce in prim-plan povestea complicata a medicului psihiatru italo-roman Marco (interpretat de Christo Jivkov).

Protagonistul se confrunta cu o lupta interioara alimentata de conflictele emotionale provenite din viata sa familiala intunecata. Aflat in fata unei alegeri dificile, Marco trebuie sa decida intre a-si asuma responsabilitatea sau a evada din realitate, intre a-si pastra prieteniile sau a se lasa prada pasiunii, cautand cu disperare cea mai potrivita solutie pentru el insusi si pentru cei din jurul sau.

Coproductia italo-romana, filmata in mare masura in orasul de pe Bega, a adus pe ecran laolalta nume cunoscute din cinematografia europeana si internationala, precum italianul Enrico Lo Verso (Farinelli, Il ladro di bambini, Così ridevano) si bulgarul Christo Jivkov, sau din cinematografia romaneasca: Dorotheea Petre si Alexandru Repan.

In distributia filmului se regasesc si actori timisoreni, precum Ovidiu Mihaita, care debuta atunci in cinema, iar din echipa filmului au facut parte si numerosi profesionisti din industria audiovizuala locala. La coloana sonora a filmului a contribuit substantial si muzicianul timisorean Daniel Dorobantu.

Timisoara insasi, misterioasa si seducatoare, este un personaj al povestii, servind nu doar ca un simplu decor, ci ca o metafora pentru dualitatea lumilor in care se afla personajele, prin arhitectura sa sobra si bogata care reflecta starea de spirit a protagonistilor si amplifica tensiunea si complexitatea emotiilor lor.

Spectatorii vor recunoaste locuri dragi din Timisoara, precum Piata Victoriei, Piata Unirii, fostul Restaurant Flora, vaporasul Pelicanul, Parcul Regina Maria sau Biserica Piarista.

De la finalizarea lui, filmul nu a rulat in cinematografele din tara. A fost selectionat la o serie de festivaluri de nisa, de tip art-house, precum Salento International Film Festival, Sofia International Film Festival sau Oaxaca Film Fest.

Producatorii timisoreni au dorit sa organizeze o proiectie speciala a peliculei La Soluzione Migliore in aceasta primavara, ca un omagiu adus memoriei actorului Christo Jivkov, interpretul rolului principal, care s-a stins prematur, cu un an in urma, la Los Angeles.

Eveniment deschis publicului larg. Biletele se gasesc la casieria Cinema Victoria sau online, pe pagina de internet: https://cinemavictoria-tm.ro/filme/e-mai-bine-asa/.

(I.P.)

Leave a Reply