Medicul Dorel Sandesc, aproape nevinovat, dupa un accident rutier aproape mortal / Dosarul va fi rejudecat de Curtea de Apel Oradea

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea de stramutare formulata de managerul Spitalului Judetean Timisoara, Dorel Sandesc, si a dispus mutarea procesului la Curtea de Apel Oradea, anunta Agentia de presa Rador, care citeaza Radio Timisoara.

Managerul Spitalului Judetean din Timisoara, Dorel Sandesc, a obtinut anularea condamnarii la inchisoare cu suspendare primita in dosarul accidentului rutier din 2018.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea de stramutare a procesului, depusa inainte de pronuntarea sentintei finale de catre Curtea de Apel Timisoara, ceea ce a dus la anularea hotararii de condamnare.

Aparatorul lui Dorel Sandesc, Adrian Fanu Moca a explicat ca medicul a cerut ca dosarul sa fie rejudecat, desi termenul de prescriptie a raspunderii penale este implinit.

“Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus astazi stramutarea cauzei de la Curtea de Apel Timisoara la Curtea de Apel Oradea. Efectul acestei hotarari a Inaltei Curti este desfintarea solutiei din apel pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, care a admis apelul intr-o modalitate totalmente nelegala si cred ca si asta a cantarit in ochi Inaltei Curti de Casatie si Justitie si in aprecierea asupra solutiei, intrucat s-a adaugat la codul de procedura penala pentru a se pronunta o solutie de tardivitate a apelului, totalmente nelegala.

Practic, apelul se va judeca de la inceput, pentru ca la Curtea de Apel Timisoara n-am avut decat un singur termen in care instanta a invocat aceasta exceptie a tardivitatii. Se va pronunta cu siguranta o hotarare legala si temeinica”, a explicat avocatul.

Potrivit avocatului Adrian Fanu Moca, dosarul va fi rejudecat, si desi termenul de prescriptie a raspunderii penale este implinit, Dorel Sandesc nu intentioneaza sa invoce aceasta exceptie.

Medicul va solicita continuarea procesului pentru ca instanta sa se pronunte pe fondul cauzei.

Medicul Dorel Sandesc, managerul Spitalului Judetean din Timisoara si vicepresedintele Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva, a fost condamnat de Judecatoria Timisoara la 1 an si 8 luni de inchisoare cu suspendare pentru ucidere din culpa.

In 2018, medicul a intrat cu vehiculul intr-o alta masina, dupa ce nu a acordat prioritate. O femeie aflata in vehicul a murit la 9 luni de la impact. (V.E.)

Leave a Reply