Demolare cu tenta politica in Timisoara! Constructiile ridicate de „Matteo” pe malul lacului Balaurul, puse la pamant cu buldozerul

Sub tensiunea unor acuzatii de presiuni si incercari de intimidare politica, echipele Primariei Timisoara au intervenit din nou pe strada Lacului nr. 1, unde au fost demolate mai multe constructii ridicate fara autorizatie pe un teren al municipiului dat in concesiune.

Primaria spune ca situatia nu este una noua: societatea Casa Matteo, asociata cu un membru PSD, ar fi refacut in timp diverse amenajari dupa sanctiuni si demolari anterioare. Vorbim despre o suprafata de aproximativ 600 mp, unde au aparut o terasa acoperita din lemn, un bar exterior tip pergola, imprejmuiri cu poarta si zone pavate cu dale si beton.

„Societatea Casa Matteo a sfidat in mod repetat legea: dupa ce a fost sanctionata cu amenzi de peste 13.000 de lei si dupa ce o prima dispozitie de desfiintare a fost pusa in aplicare, constructiile ilegale au fost refacute pe domeniul public”, au transmis reprezentantii municipalitatii.

In paralel, firma a fost sanctionata si pe linie de mediu, inclusiv cu o amenda de 300.000 de lei pentru depozitarea neconforma a circa 100 mc de deseuri amestecate (de la moloz si resturi vegetale pana la materiale plastice si deseuri menajere).

Terenul in cauza are circa 5.500 mp si se afla in concesiune de aproximativ 18 ani. Autoritatile subliniaza ca o concesiune nu echivaleaza cu dreptul de a construi fara autorizatii, iar acest principiu a fost confirmat si in instanta: Primaria a castigat atat in prima instanta, cat si in recurs, decizia fiind definitiva.

Costurile demolarii vor fi suportate de societatile implicate, respectiv CASA MATTEO S.R.L. si DARIAN ERIC BUSINESS S.R.L.

Despre Casa Matteo se spune ca ar fi detinuta de mama lui Ioan „Mateo” Mateescu, figura politica locala din zona PSD, fost consilier local, fost sef la Administratia Canalului Navigabil Bega si recent ales la conducerea Asociatiei Judetene de Fotbal Timis. (Denisa Campean)

Leave a Reply