Expo Timisoara International in parteneriat cu Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis organizeaza in perioada 6-8 noiembrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), cea de-a 33-a editie a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat echilibrului interior, sanatatii si armoniei dintre minte, trup si suflet.
Manifestarea se inscrie in cadrul proiectului mai amplu „Timisoara Terapeutica” si va reuni peste 84 de expozanti si conferentiari din intreaga tara, oferind publicului oportunitatea de a descoperi produse, servicii, practici si abordari din domeniul terapiilor alternative si complementare.
Vizitatorii vor putea explora o oferta diversificata de produse si servicii prezentate in standurile expozitionale: produse naturiste si fitofarmaceutice, cristale si pietre semipretioase, literatura de specialitate, terapii alternative si complementare, consultatii gratuite, masaje si demonstratii, terapii in campul cuantic, proceduri radiestezice, precum si dispozitive si tehnici de protectie impotriva diferitelor tipuri de radiatii.
Programul evenimentului va include, in fiecare zi, conferinte si prezentari tematice, sustinute de specialisti din domeniul ezoterismului si al terapiilor complementare.
Publicul va avea, de asemenea, ocazia sa participe la lansari de carte si sesiuni de autografe.
Un moment special il va constitui prezenta cunoscutului compozitor si interpret Gheorghe Iovu, care va oferi publicului un recital de muzica terapeutica.
In exteriorul Centrului Regional de Afaceri va functiona si un Targ de produse traditionale.
Program de vizitare:
Zilnic, intre orele 10 – 20
Tarif de intrare: 15 lei/zi.
(CCIA Timis, Rodica Olinic)

