Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, explica intalnirea cu ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, dupa aparitia unor acuzatii privind presupuse discutii despre contracte si gaze. Liderul social-democrat spune ca a participat la cina in urma unei invitatii oficiale si ca discutiile au vizat inclusiv Coridorul Vertical de Gaze Naturale.
„Cand te invita un oficial american la o cina, un ambasador, daca timpul iti permite, te duci. Am spus asta, evident m-am dus, mi-a facut placere ca am fost invitat, am fost mai multi, am vorbit de lucruri corecte, de Coridorul Vertical, care e parte inclusiv a programului de guvernare, dar nu despre cantitati de gaze si asa mai departe, ca nu e treaba mea, eu nu fac contracte”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN.
Liderul PSD a respins si acuzatiile formulate de Dominic Fritz, afirmand ca acesta l-ar fi acuzat ca a primit mita de la ambasadoarea SUA. Grindeanu spune ca a luat in calcul sa il actioneze in instanta, dar a renuntat la idee.
„Fritz m-a acuzat pe mine ca am luat spaga de la ambasadorul SUA. Oamenii, in momente din acestea delicate, multi isi pierd busola. Fritz e unul dintre ei”, a afirmat Grindeanu.
Sorin Grindeanu sustine ca intalnirea cu ambasadoarea SUA a avut loc la sfarsitul lunii martie, cu aproximativ o luna si jumatate inainte de caderea Guvernului Bolojan, pe 5 mai.
Presedintele PSD acuza USR ca mentine ceea ce numeste un „scandal fals” si ca alimenteaza informatii pe care le considera false.
Grindeanu spune ca, daca exista nelamuriri legate de intalnire, acestea ar trebui clarificate pe cale institutionala, subliniind importanta relatiei dintre Romania si Statele Unite.
Declaratiile vin dupa o investigatie a publicatiei The Wall Street Journal privind rolul ambasadoarei SUA in Grecia in promovarea Coridorului Vertical de Gaze Naturale, proiect care include si Romania. (Denisa Campean)

