EXCLUSIV! O initiativa a Curtii de Apel Timisoara reaprinde spiritele in scandalul dintre avocati si mediatori! Biroul de informare publica, considerat o forma explicita de promovare a medierii in dauna avocaturii

cort2

O initiativa a Curtii de Apel Timisoara, unica la nivel national, a repus pe tapet rivalitatea dintre avocati si mediatori in privinta impartirii clientelei, desi prin intermediul proiectului pus in practica de la inceputul acestei saptamani se doreste promovarea ambelor profesii.


Este vorba despre infiintarea unui birou de informare publica, plasat la parterul Palatului Dicasterial, unde justitiabilii pot primi diverse informatii despre derularea actului de justitie sau valoarea taxelor judiciare, in cazul in care doresc sa deschida un proces, totodata fiind indrumati catre alegerea unui mediator sau a unui avocat. Biroul este deschis zilnic, intre orele 10-12, si este „deservit” de un mediator si un student al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii de Vest.

„Este vorba despre un birou de informare publica, nu de consultatii, unde justitiabilii pot afla tot ce-i intereseaza despre deschiderea unui proces. In Palatul Dicasterial intra zilnic sute de oameni, iar pe unii ii vezi ratacind pe holuri, prin sali, nestiind ce trebuie sa faca pentru a-si rezolva o problema cu justitia. Prin infiintarea biroului de informare publica intentionam sa venim in sprijinul justitiabililor, dar sa promovam si metodele alternative de solutionare a litigiilor, cum este cazul medierii. Desigur, am interzis categoric mediatorului „de serviciu” sa-si spuna numele sau sa-si promoveze propriul birou de mediere, indemnand justitiabilul – in cazul in care doreste – sa-si aleaga un mediator de pe tabloul mediatorilor sau un avocat de pe tabloul avocatilor, aflat la zece metri mai incolo.

cristian-pupFirul rosu al discutiilor cu justitiabilul va fi recomandarea expresa ca, in cazul in care se apeleaza la un mediator, sa se vina insotit de un avocat. Vom verifica prin sondaj daca mediatorii care fac de serviciu, prin rotatie, pro bono, la biroul de informare, sunt onesti si nu-si fac reclama la propriul birou. Interesul Curtii este sa degrevam instanta de dosare, fiindca multe litigii pot fi solutionate prin mediere. Aceasta initiativa vine in acord cu o initiativa legislativa aflata la Camera Deputatilor, care stipuleaza ca acordul de mediere incheiat in prezenta avocatului sa devina titlu executoriu. Noi am incercat sa-i atragem in acest proiect si pe avocati, insa Baroul a luat decizia de a nu participa”, ne-a declarat judecatorul Cristian Pup, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara, cu precizarea ca asemenea birouri de informare publica exista la instantele din toata Europa, dar chiar si in Singapore.

De cealalta parte, conducerea Baroului Timis nu vede cu ochi buni aceasta initiativa, considerand-o o forma explicita de promovare a medierii.

valeriu_rauta

 

„Ne-au invitat la discutii pentru a ne prezenta acest proiect, ne-au invitat sa participam si noi, insa Consiliul Baroului a luat decizia de a refuza aceasta oferta. Ceea ce se intampla acolo este o forma mascata de promovare a medierii, o directionare a clientelei, ceea ce nu este in regula. Resuscitarea medierii prin aceasta initiativa a Curtii de Apel vine in contradictie cu interesele profesionale ale avocatilor, care nu pot fi de acord cu dirijarea justitiabililor. Se prefigureaza o luare de pozitie publica a noastra, dar mai asteptam putin sa vedem cum decurg lucrurile”, ne-a precizat Valeriu Rauta, decanul Baroului Timis, admitand ideea ca exista un conflict in stare latenta.

La nivelul membrilor celor doua „caste” profesionale, opiniile despre aceasta initiativa difera, de asemenea, foarte mult. „Este o forma de promovare a medierii, cu siguranta, dar in acelasi timp se promoveaza si avocatura. Noi nu avem voie sa ne declinam identitatea, vorbim cu justitiabilii, dar alegerea unui avocat sau a unui mediator tine de preferintele lor. Sunt convinsa ca asemenea birouri sunt benefice pentru actul de justitie si exista sanse ca aceasta initiativa sa se extinda si la alte instante din tara”, spune Olivia Micsa, unul dintre mediatorii care au facut de serviciu la birou. “Se face reclama explicita medierii, este o metoda de a dirija clientela catre birourile de mediatori. Nu este posibil ca reprezentantii Curtii de Apel sa apere si sa promoveze interesele mediatorilor, in defavoarea avocatilor”, a reclamat avocata Carmen Obarsanu. Deocamdata, activitatea biroului de informare se va intinde pe o perioada de sase luni, dupa care se va face o evaluare si se va decide daca se continua sau se pune punct acestei initiative. (Gh. Ilas)

One thought on “EXCLUSIV! O initiativa a Curtii de Apel Timisoara reaprinde spiritele in scandalul dintre avocati si mediatori! Biroul de informare publica, considerat o forma explicita de promovare a medierii in dauna avocaturii

  1. Legea profesiei de avocat nr. 51/1995 permite avocatilor sa ofere servicii de mediere, insa tot aceasta lege il obliga pe avocat sa fie devotat clientului sau, sa apere drepturile si interesele clientului care il solicita. Spre deosebire, medierea presupune o impartialitate a mediatorului de la primul contact cu partea dintr-un litigiu, chiar si de la primul apel telefonic. Avocatul cum ar raspunde acestui principiu de impartialitate? – partii care il solicita, ca avocat, pentru ca in acest caz partea suna la un avocat si doreste o asistenta juridica. Mai mult decat atat medierea presupune in mod absolut necesar un dublu contact – si cu partea adversa a unui litigiu.
    Avocatul mediator ar trebui sa sune la partea respectiva si sa stabileasca cu aceasta o intalnire in vederea cunoasterii aspectelor problemei din punctul ei de vedere. In calitate de ce suna? De avocat? De mediator? De avocat-mediator? Si daca suna partea respectiva si ii solicita o intrevedere in vederea solutionarii prin mediere, a litigiului, nu incalca principiul sau profesional de avocat care este dator sa apere drepturile si interesele partii care ia solicitat asistenta? Medierea presupune o solutie de tip castig-castig, in mediere mediatorul promoveaza dialogul si dezvoltarea de solutii convenabile si reciproc multumitoare partilor. Mediatorul asista si faciliteaza, ajuta, ambele parti ale unui litigiu in rezolvarea cazului lor.
    Un avocat care ar incepe o astfel de mediere, in contextul de mai sus, ar incalca art. 46 (1) din Legea profesiei de avocat nr. 51/1995 care dispune ca: avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe. Ori in mediere se asista ambele parti in vederea unei solutii care sa le satisfaca ambelor parti interesele lor personale. Un principiu capital reusitei medierii este impartialitatea, ori Legea profesiei de avocat nr. 51/1995 obliga la partialitate.
    Tot in contextul exemplului de mai sus se pune problema daca partea cealalta vine si ea cu un avocat? Va fi posibil un proces de mediere intre un avocat si un avocat mediator in acelasi timp, in aceeasi speta? Dar daca vine un avocat care este si mediator autorizat, va fi mai specializat in mediere ca avocatul mediator de drept?

Leave a Reply