EXPLOZIV! Afaceristul timisorean Nikolaus Mann, achitat definitiv in dosarul fraudarii investitorului german Aton Gmbh cu 33 milioane de euro. In prima instanta, baronul de Carani a primit 15 ani de inchisoare

Decizie incredibila a Curtii de Apel Alba Iulia in dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Timisoara, in care s-a acuzat falimentarea investitorului german Aton GmbH, care a investit zeci de milioane de euro intr-o afacere agrara la Carani, de catre un grup infractional controlat de afaceristul timisorean Nikolaus Mann (foto, al doilea din partea stanga).


Astfel, dupa ce, in iunie 2015, Tribunalul Arad l-a condamnat pe Nikolaus Mann la nu mai putin de 15 ani de inchisoare pentru spalare de bani si alte infractiuni conexe, magistratii Curtii de Apel Alba Iulia au desfiintat, efectiv, rechizitoriul procurorilor DIICOT si au decis achitarea tuturor condamnatilor din dosar.

Decizia instantei de apel vine dupa nu mai putin de sapte luni (16.03 – 26.10.2018) in care s-a procedat la audierea lui Nikolaus Mann. Sau, cel putin, acesta a fost argumentul pentru amanarea cauzei timp de sapte termene – “continuarea audierii inculpatului M.N.”.

Asadar, prin Hotararea 906/29.11.2018, definitiva, Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat pe inculpatul Nikolaus Mann de sub invinuirea de delapidare cu consecinte deosebit de grave, fals, evaziune fiscala, spalare de bani. De asemenea, au fost achitate definitiv Cipleu Violeta si Violeta Morariu, condamnate in prima instanta la cate 12 ani de inchisoare pentru delapidare, fals si spalare de bani, dar si Dan Popa, Cristian Mois, Daniel Tunea si Lucian Ivanescu, care, la Tribunalul Arad, luasera cate 4 ani de inchisoare cu suspendare.

In conditiile in care, in acest dosar, investitorul german a reclamat un prejudiciu de peste 33 milioane de euro, confirmat de expertizele girate de procurorii antimafia, instanta de apel a lasat nesolutionate actiunile civile formulate de SC Aton GmbH, SC Exclusiv Agro Line, SC Agrocereal Carani, SC Cer-Oil Carani si SC Vital & Heyl.

“Membrii gruparii, in calitate de administratori ai partii vatamate, sub coordonarea inculpatului Mann Nikolaus, au obtinut beneficii financiare substantiale prin insusirea in mod fraudulos, folosirea si traficarea de bunuri si bani apartinand societatilor comerciale administrate, prin falsificarea si utilizarea unor documente falsificate (contracte de comodat, de livrare de marfuri, facturi, bilete la ordin, procese verbale de compensare)”, a precizat DIICOT, intr-un comunicat de presa.

Mai mult, membrii grupului au trecut si la executari silite de milioane de euro.

“Membrii gruparii au intocmit facturi false cu specificatia avans piatra bruta si de stingere a sumelor astfel datorate prin emitere de bilete la ordin din partea Aton in valoare de aproximativ 75 milioane euro, in scopul crearii obligatiei de plata din partea Aton si garantarii platii prin 5 bilete la ordin semnate de inculpatul Tunea Daniel si avalizate in numele altor societati din cadrul grupului Aton, de catre inculpatii Ivanescu Lucian si Mois Cristian Florin. In acest scop biletele la ordin au fost introduse la plata, in urma executarii silite obtinandu-se in mod fraudulos sume importante, de ordinul milioanelor de euro, din patrimoniul partilor vatamate”, au mai retinut procurorii DIICOT. (Vlad Enciu)

2 thoughts on “EXPLOZIV! Afaceristul timisorean Nikolaus Mann, achitat definitiv in dosarul fraudarii investitorului german Aton Gmbh cu 33 milioane de euro. In prima instanta, baronul de Carani a primit 15 ani de inchisoare

  1. Poate că , ne-mai supravegheati de sri si imuni la dna (magistrații corupti vor fi cercetați de o secție fantoma ) unii prin justiție au început din nou sa joace pentru sume de sute de mii euro sentințe dinastea.
    Parca si Mitica Dragomir a fost inițial condamnat aspru , apoi achitat.
    Exemple ca acesta se vor înmulți.

Leave a Reply