Grupul de postaci PSD de pe Facebook, coordonat de un fost jurnalist! Misiunea soldatilor de partid in razboiul online: “Reactii la atacurile media ale adversarilor politici ai PSD”

Facebook a anuntat ca a eliminat patru pagini, 26 conturi si un grup care faceau parte dintr-o retea ce opera in Romania prin conturi false, dar si reale create de apropiati ai PSD.


Trei dintre cele patru pagini manipulatoare, DeStanga, Momentulzero si Pe.Rele.ro, au fost create in ultima decada din decembrie 2018, in timp ce a patra, ANTI FAKE News, a fost creata in septembrie anul trecut.

Desi numarul de pagini si conturi nu este mare (patru, respectiv 26) si nici cel de followers (1.550), partea importanta tine de semnalul dat, in sensul demascarii manipularilor electorale din Romania.

Cele patru pagini eliminate promovau in acest context complicat mesaje favorabile PSD si denigratoare la adresa politicienilor din opozitie. Continutul diseminat era puternic pro-PSD si erau share-uite articole care ii laudau pe Liviu Dragnea si pe Viorica Dancila.

La polul opus erau mesaje denigratoare la adresa presedintelui Iohannis si a Laurei Codruta Kovesi (de exemplu la PeRele.ro era o poza ”photosopata” cu Kovesi purtand catuse la maini.

O analiza arata legaturile acestor pagini cu PSD si cateva foarte puternice tin de faptul ca diverse pagini judetene – PSD Giurgiu, PSD Teleorman, PSD Iasi, PSD Ialomita sau PSD Mehedinti – au dat share. Tot distribuiri ale articolelor de pe aceste pagini au venit si de pe pagina ”Antena 3 – Grupul fanilor si telespectatorilor adevarati”, dar si de pe un grup numit ”Demisia Iohannis”.

Sa mai spunem ca seful grupului de postaci PSD, un soi de coordonator al comunicarii online a partidului, este nimeni altul decat Cristian Zarescu, fost reporter cu 14 ani de experienta la Realitatea TV si Romania TV. Aceasta forta de reactie rapida din mediul online se pare ca nu prea este pe placul Facebook, care, iata, i-a inchis cateva conturi de soldati.

“Sunt raspunsuri la numeroasele atacuri online la care este supus PSD. Sunt partide care isi bazeaza mesajele pe atacurile impotriva PSD. Noi ne propunem sa intervenim acolo unde este nevoie si sa raspundem la eventualele atacuri”, spunea Cristian Zarescu in momentul in care i s-a oferit bastonul de “maresal” online al postacilor platiti din solda PSD. (Mara Ion)

Leave a Reply