Zeci de procurori, judecatori si politisti din Timisoara l-au condus pe ultimul drum pe fostul sef al DNA, care s-a sinucis. Slujba religioasa a fost oficiata de un singur preot, iar sicriul nu a fost primit in biserica

Fostul sef la DNA Timisoara, procurorul Tamas Schiffbeck, care si-a pus capat zilelor in urma cu trei zile, a fost inmormantat, astazi, in cimitirul Rusu Sirianu din Timisoara.


Magistratul a fost condus pe ultimul drum de catre membrii familiei, dar si de peste 100 de procurori, politisti, avocati si chiar jurnalisti, care, la fel cu toti cei care l-au cunoscut pe fostul sef al luptei anticoruptie din vestul tarii, n-au trecut peste socul acestei morti tragice.

Conform canoanelor bisericesti, fiind vorba despre o persoana care s-a sinucis, slujba religioasa a fost oficiata de un singur preot, care a purtat doar epitrahilul, iar sicriul nu a fost depus in sfanta biserica, ci dus direct pe marginea gropii. De asemenea, nu s-au tras clopotele si nu s-au tinut cuvantari, iar ritualul funerar a fost mult redus.

Printre cei care au venit sa-si ia un ultim ramas bun de la Tamas Schiffbeck s-au aflat procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, Ioan Brasoveanu, procurorul sef al DIICOT Timisoara, Alex Florenta, prim-procurorul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, colonel magistrat Radu Gheorghe Ilina, inspectorul sef al IPJ Timis, comisar sef Alin Petecel, procurorul sef al DNA Timisoara, Lavinia Magdalena Macovei, dar si multi alti cunoscuti si colaboratori din sistemul judiciar si din afara sistemului.

“Probabil ca nu a mai rezistat!”, a raspuns laconic Mircea Dragan, fostul sef al Biroului de sisteme de securitate din IPJ Timis, unei intrebari venite din partea unui reprezentant al presei ce viza motivul sinuciderii.

Reamintim ca, vineri dimineata, Tamas Schiffbesc s-a aruncat in gol de la etajul 6 al cladirii in care se afla sediul DNA Timisoara. Deocamdata, nu se cunosc motivele care l-au determinat sa se sinucida, insa politia a deschis un dosar de moarte violenta, urmand sa stabileasca imprejurarile in care s-a produs tragedia. (G.I.)

Leave a Reply