ARTA URBANA! Spectacolele outdoor din cadrul FEST-FDR 2019, experiente originale propuse de companii din tari cu traditie in teatrul de strada, precum Franta, Polonia, Spania si Italia

Teatrul National din Timisoara anunta noile coordonate ale editiei a XXIV-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei romanesti in context european, Festivalul European al Spectacolului Timisoara – Festival al Dramaturgiei Romanesti (FEST – FDR 2019).


Astfel, in perioada 8 – 9 si 13 – 18 iunie, Teatrul National plaseaza Timisoara sub semnul libertatii si al creativitatii: spectacolele outdoor din cadrul FEST al FEST-FDR2019 vor oferi experiente originale, nemediate, prin reprezentatiile propuse de companii din tari cu o traditie solida in teatrul de strada, precum Franta, Polonia, Spania si Italia.

Reprezentatiile outdoor din FEST al FEST-FDR 2019 vor transforma Bega si Piata Victoriei in spatii in care spectaculosul se manifesta, dar si in exemple concrete de arta urbana de inalta calitate, in perspectiva anului 2021, cand orasul isi va asuma rolul de Capitala Europeana a Culturii. 

In aceasta toamna, intre 3-11 noiembrie, FEST-FDR pune din nou fata in fata sectiunea FDR, o panorama a celor mai relevante spectacole bazate pe text romanesc din anul teatral 2018 si spectacolele modulului FEST, un important asortiment de spectacole europene.

Pastrand formula sa duala, FEST-FDR2019 se concentreaza in egala masura pe spectacolul de teatru pe text romanesc, cat si pe definirea identitatii acestuia in contextul dramaturgiei europene, consolidandu-si astfel statutul.

Evenimentele cuprinse in editia acestui acest an, fie ca vorbim de diversele forme de spectacol, de lansari de carte, intalniri cu artistii sau mese rotunde ce aduc impreuna oameni si idei, vor pune inca o data in lumina diversitatea si bogatia formelor de arta a spectacolului. (I.P.)

Leave a Reply