Seful Serviciului Permise Auto si Inmatriculari din Giurgiu, arestat preventiv. VEZI care erau spagile cerute pentru “rezolvarea” permiselor auto si inmatricularea peste rand a autovehiculelor

Comisarul Mitica Vaduva (foto), seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Giurgiu, acuzat ca a luat mita de zece ori in dosarul fraudarii examenului de obtinere a permisului auto, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


In acelasi dosar, Marin Mototolea, primarul comunei Valea Dragului, a scapat doar cu arest la domiciliu, datorita starii de sanatate.

Potrivit procurorilor DNA, in perioada mai 2019 – iulie 2019, Mitica Vaduva ar fi primit spaga diverse sume de bani pentru promovarea unor candidati la proba practica din cadrul examenului pentru obtinerea permisului de conducere, programarea „peste rand” a candidatilor la proba practica din cadrul examenului pentru obtinerea permisului de conducere, inmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

Procurorii mai arata ca seful de la Permise Giurgiu ar fi perceput in mod uzual de la persoanele care faceau interventii la el urmatoarele sume de bani: 50 de euro pentru a programa cu prioritate candidati la proba practica, 300 de Euro pentru promovarea probei practice, 100 euro pentru inmatricularea “in regim de urgenta” a autoturismelor.

In cazul a patru astfel de programari, ofiterul de politie ar fi primit banii de la inculpatul Mototolea Marin. Comisarul Mitica Vaduva isi crease o imagine de incoruptibil, dupa ce, in iulie 2018, a dat afara de la examenul teoretic un candidat care a fost prins ca incerca sa copieze, prin intermediul telefonului mobil, la care avea atasata casca si microfon.

In cauza, se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte 11 persoane.

Reamintim ca, in cursul zilei de 19 septembrie 2019, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, au fost efectuate perchezitii domiciliare in 26 locatii, situate in judetul Giurgiu, dintre care una s-a desfasurat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Giurgiu. Ambii inculpati au depus contestatii la masurile preventive dispuse de Tribunalul Bucuresti. (V.E.)

Leave a Reply